Țineți-vă bine, cod roșu de caniculă la Arad!





Vineri (4 august) și sâmbătă (5 august), valul de căldură care a debutat încă de luni (31 iulie) va continua să se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat, anunță ANM.
În zonele de câmpie și de podiș ale județelor Arad, precum și Satu Mare, Bihor, Timiș, Caraș-Severin, Sălaj, Cluj, Mureș, Alba, Hunedoara, Mehedinți și Dolj, se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei și care se vor situa între 39 și 42 de grade.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități și se va situa frecvent, în zonele joase de relief, între 82 și 84 de unități. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 22 și 25 de grade.
Astăzi (3 august), Aradul este sub cod portocaliu de caniculă.
În momentul de față sunt 34 de grade Celsius, temperatura maximă va fi de 37 grade Celsius și se estimează că va fi atinsă între orele 16 – 19.
Comentariile portalului
Iar suntem în urma mediei naționale la prezenta. În condițiile astea, susținătorii cuplului comic Gică Ultras - Piticul Mitoman își vor lua , din nou, judetul înapoi. (...)
@Fer vechi, poți face diferența între presa și o persoana care e demnitar al statului și candideaza la cea mai înaltă funcție în stat? Că dacă vrei (...)
Atât pricepi, de unde nu este nici Dumnezeu nu cere! Ramai cu industria calului, Pământul plat, reptilieni, dacii liberi- ombilicul Terrei, medicina care omoară. Plus aberațiile (...)