Timeea, victima accidentului de la Păuliș, era profesoară de limba română la Școala Mihai Eminescu din Arad. Avea 24 de ani
Timeea a condus astăzi pe ultimul ei drum pe acest pământ… Un ghinion teribil, amestecat și cu neglijența celor care au transportat excavatorul, utilaj ancorat necorespunzător pe un trailer, și firul vieții Timeei s-a rupt brusc în tragicul accident din această seară de la Păuliș.
Excavatorul a căzut într-o curbă în apropiere de Păuliș pe mașina pe care o conducea Timeea spre casă, mașină în care pasageră era sora ei, Roberta, ambele tinere fiind din Săvârșin.
La doar 24 de ani, împliniți de două zile, Timeea R. a sfârșit tragic în accidentul din această seară, un accident pe cât de tragic pe atât de stupid. Excavatorul pur și simplu a căzut de pe trailer direct pe mașina în care se aflau cele două tinere surori, nefiind ancorat corespunzător de cei care-l transportau. Roberta a scăpat cu viață, dar cu multiple fracturi și a fost transportată la Spitalul Clinic Județean din Arad.
Timeea R. era absolventă a Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie si Teologie, iar din această vară a devenit profesoară de limba română la una dintre școlile bune ale Aradului, Școala „Mihai Eminescu”. În precedentul an școlar, Timeea a predat tot limba și literatura română la școala din Petriș, în județul Arad. O tânără frumoasă, educată, cu tot viitorul în față, a părăsit astăzi această lume dintr-o neglijență uluitoare.
Din păcate, s-a bucurat de roadele învățăturii, ale studiilor sale, doar câteva luni. În această seară, mergând spre casă, firul vieții ei s-a rupt la doar două zile după ce și-a serbat ziua de naștere.
Sunt momente cumplite pentru familia Timeei și a Robertei, cum de asemenea sunt momente cumplite pentru cei care au cunoscut-o, pentru colegii și prietenii ei, dar și pentru elevii cărora le-a predat.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Citește și:
Comentariile portalului
Cinste si sanatate maxima domnilor hoti!!!! Tot asa fratilor!!!!
Toti bugetarii protesteaza!!! Desi majoritatea sunt angajati pe…pile! Va sugeram sa lucrati in privat! Unde e necesara competenta, competitivitate, specializare si munca de 8/10 ore! Fara vouchere, fara vineri, program (...)
I-a ajuns karma. Când aurul era 278 ei ți.l cumpărau cu 158. S.a întors roata hehe