luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update Accident groaznic, cu două victime, la Păuliș! Un excavator a căzut pe un autoturism

    de Lucian Dănilă | 24 noiembrie 2023, 4:37 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    5

    Un groaznic accident a avut loc în urmă cu câteva zeci de minute pe raza comunei Păuliș, pe DN 7. Un excavator aflat pe un trailer a căzut pe un autoturism în care se aflau două persoane.

    „Eveniment rutier produs între două autoturisme în localitatea Păuliș. Posibil două victime încarcerate.

    Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

    Intervenția este în dinamică, revenim cu informații”, ne transmite purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

    UPDATE

    „Acum puțin timp, pe DN 7, in afara localității Păuliş, avut loc un accident grav, posibil mortal.

    Într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, un buldoexcavator, a căzut de pe trailerul care-l transporta, pe un autoturism care se deplasa de pe sens opus.

    În autoturism se aflau cel puțin două persoane.

    Revenim cu detalii după intervenția echipajelor ISU”, transmite Inspectoratul Județean de Poliție din Arad.

    UPDATE 2

    Conform ultimelor informații, la fața locului s-a deplasat elicopterul SMURD. Martori oculari la accident ne transmit că una dintre cele două victime a decedat. 

    UPDATE 3

    „În urma accidentului în care a fost implicat un autoturism peste care a căzut un buldoexcavator, au rezultat două victime, două femei încarcerate, printre care una decedată. Este vorba despre două tinere, în vârstă de 24, respectiv 21 de ani.
    Pompierii au acționat pentru extragerea victimelor din autoturism, cea de-a doua victimă fiind preluată în stare gravă de către echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă și transportată la spital”, transmite ISU Arad.

    Din informațiile noastre, cele două tinere sunt surori. A decedat cea care s-a aflat la volan, iar cea care a fost pasageră se află în stare gravă. 

    Tânăra rănită a suferit multiple fracturi și a fost transportată la Spitalul Clinic Județean Arad. 

    UPDATE 4

    „În ziua de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 16:05, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, pe D.N. 7, în afara localității Păuliș, a avut loc un evenment rutier cu consecințe grave.

    Un bărbat de 50 de ani, din Săvârșin, transporta, cu o autoutilitară în cuplu cu semiremorcă, un buldoexcavator de aproximativ 25 de tone.

    Într-o curbă la dreapta, utilajul a căzut pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 23 de ani, din Săvârșin. După impact, autoturismul a fost proiectat în dreapta sensului de mers, în afara părții carosabile.

    Accidentul s-a soldat cu moartea conducătoarei auto și rănirea gravă a pasagerei, în vârstă de 22 de ani, din Săvârșin, care a fost transportată la spital pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale.

    Testarea cu aparatul alcooltest a indicat faptul că șoferul autoutilitarei nu era sub influența alcoolului.

    Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Arad.

     

    paulis 2

     

    accident paulis

    paulis 4

    paulis 5

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Deci să lămurim:
      1. Acela e buldozer; nu excavator și nici buldoexcavator, dar nerelevant; relevant este că ERA PE ȘENILE , nu cauciuc, deci cu o aderență groaznic de scăzută pe un alt metal, mai ales dacă scesta e ud!!!
      .
      2. Uitați-vă cum arată gunoiul ăla de trailer: nu mai are nimic din suprafața lemnoasă din cadrul șadiului metalic, deci, presupun că au pus buldozerul DOAR PE CADRUL METALIC, ÎNGUST SL ȘASIULUI.
      Suprafața de aderență aproape 0 (ZERO).
      .
      3. Nu văd nici urmă de ANCORE METALICE CU ÎNTINZĂTOR, pt ancorare; nici măcar rupte.
      Deci, presupun că daca au fost suficient de nebuni ca să folosească așa un trailer, presupun că NICI MĂCAR N- AU ANCORAT CORESPUNZĂTOR .
      .
      Concluzie:
      – indivizii care au asigurat transportul acelui buldozer sunt efectiv niște CRIMINALI inconștienți.
      Au încălcat nu una, ci cel puțin 3 reguli de transport a utilajelor grele agabaritice.
      Foarte trist e ca fetele acelea nevinovate au platit cretinitatea lor!!!
      RIP.

      +28 voturi
      +1
      -1
    2. Rectific: se pare (după ce am mărit pozele pe laptop, nu pe telefon), că trailerul nu avea lipsa suprafața lemnosă, ancorele de fixare (chiar și smulse) tot nu se văd în nici o poză.
      .
      Cu aceste noi date (chiar și fără ancorele absolut necesare), înseamnă că, fie buldozerul depășea cu șenilele, cu mult lățimea trailerului și posibil nici corect centrat, fie șoferul a mers inconștient de cu viteză mare) sau ambele !
      .
      Oricum, cred ca nu mai contează,oricum, cauza, ci faptul că două suflete nevinovate, au ajuns victimele unor imbecili imconștieți.
      😥
      Puteam fi oricare dintre noi…

      +12 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.