vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Țigări de contrabandă în valoare de 2 milioane de lei confiscate de polițiștii arădeni

    de Special Arad | 28 martie 2023, 2:38 PM | Știri Arad

    0

    Țigări în valoare de 2 milioane de lei au fost confiscate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad în cursul lunii martie, în urma efectuării mai multor descinderi la persoane bănuite de contrabandă. Perchezițiile au fost efectuate în 10 martie, sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, fiind puse în aplicare trei mandate de percheziție – la două imobile și sediul unei societăți comerciale din municipiul Oradea, județul Bihor.

    Din cercetările oamenilor legii a reieșit că un bărbat de 35 de ani ar fi preluat de la domiciliul altui bărbat, în vârstă de 45 de ani, 14.000 de pachete de țigarete netimbrate, pe care le-ar fi transportat în alte locații. În urma perchezițiilor, la imobilele bărbatului de 35 de ani au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 43.500 de pachete de țigarete (870.000 de țigarete) netimbrate, de diferite mărci, susceptibile a proveni din contrabandă, în valoare de aproximativ 805.000 de lei. Bărbatul a fost reținut, și, ulterior, arestat pentru 30 de zile.

    Totodată, la domiciliul bărbatului în vârstă de 45 de ani au fost descoperite 42.927 de pachete de țigarete de diferite mărci, netimbrate, susceptibile a proveni din contrabandă, în valoare de aproximativ 600.000 de lei. Polițiștii spun că din cercetări a reieșit că acesta ar fi comercializat bărbatului de 35 de ani, 14.000 de pachete de țigarete, care au fost depistate în timp ce erau transportate într-o autoutilitară, pe DJ 791, în localitatea Olari. Bărbatul a fost reținut și, ulterior, arestat.

    În urmă cu cinci zile, mai exact în 23 martie, pe Calea Radnei, a fost depistată o autoutilitară condusă de un bărbat de 29 de ani, din București, în care se găseau țigarete de contrabandă. Doi arădeni în vârstă de 39 și 44 de ani, ar fi descărcat țigaretele pentru a le transporta în alte locații. La domiciliile celor doi arădeni polițiștii au efectuat percheziții, în urma acestora fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 37.500 de pachete de țigarete (750.000 de țigarete), în valoare de aproximativ 525.000 de lei. Conform IPJ Arad, cei trei bărbați au fost reținuți, ulterior, pe numele acestora, fiind dispusă măsura arestării preventive de magistrații Judecătoriei Arad.

    tigari 1

     

    Citește și: Achitări și pedepse cu suspendare într-un dosar de contrabandă de țigări în care s-au efectuat percheziții în Arad și Timiș • Special Arad · ultimele știri din AradSpecial Arad · ultimele știri din Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.