Un alt camion încărcat cu țigări de contrabandă, confiscat. Polițiștii de frontieră de la Giurgiu au descoperit 9 milioane de țigarete într-un automarfar





Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, într-un ansamblu rutier condus de un cetăţean bulgar, cantitatea de 9.000.000 de țigarete de contrabandă, estimată la o valoare de aproximativ 2,3 milioane de euro. În cauză se derulează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, iar faţă de şofer s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Poliția de Frontieră informează că „la data de 10.06.2023, în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, un cetățean bulgar, în vârstă de 53 de ani. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, recipiente din sticlă, din Bulgaria în Cehia. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra încărcăturii acestuia. Astfel, în compartimentul pentru marfă, au fost descoperite ascunse, prin metoda capac, 900 de baxuri ce conţineau 9.000.000 de țigarete de contrabandă. Țigările, în valoare totală de aproximativ 2,3 milioane de euro (11.250.000 de lei) au fost indisponibilizate, iar în continuare polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cadrul dosarului penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu. Totodată, faţă de persoana în cauză a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă”.
Reamintim cititorilor că în 6 iunie, între Arad și Pecica, polițiștii de frontieră arădeni au depistat un camion înmatriculat în județul Galați, în care se aflau 845.000 de pachete cu țigări, în valoare de peste 2.2 milioane de euro. Automarfarul era condus de un cetățean român în vârstă de 48 de ani.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)