Este greu de înțeles infinitul. Cum să înțelegem că Universul, cel născut din acea ipotetică explozie numită Big Bang, este infinit și că se tot extinde în ceva și mai infinit…? Cum să înțelegem infinitul noi, românii, dacă până și Coloana infinitului, opera lui Brâncuși, este cât se poate de finită? Cei mai mulți, între care mă număr și eu, acceptăm ca atare ideea și nu ne mai batem capul să înțelegem ceva ce, se pare, doar Einstein a înțeles. Totuși, la un moment dat, până și el, autorul celebrei teorii a relativității, a avut unele îndoieli în ce privește infinitatea Universului spunând că „doar două lucruri sunt infinite, Universul și prostia umană, dar eu nu sunt sigur despre primul”. Cum să-l contrazicem pe Einstein tocmai acum, la o săptămână de la grandioasa desfășurare de forțe executată de mai toate organele de forță din țară în Arad și Pecica? Această a nu mai știu câta operațiune îndreptată împotriva traficanților de țigări, această „Țigareta-fără-număr” tinde să devină un brand pentru Pecica, mai puternic decât celebra pită (cu adevărat bună!) și decât aproape la fel de celebra secretară, care a sărit din pat, direct într-un Consiliu de administrație (o fi bună și ea, că încă nu s-a oprit din sărit).

Cum spuneam, putem accepta ideea de infinit și fără s-o înțelegem, dar nu și acțiunea „Țigareta de Pecica”. Pentru că aici nu este vorba doar de abstracțiuni, ci de prostie și, aș spune, de nepricepere, de nevrednicie, de neputință. Pe scurt, de nemernicie. Sigur, nu vom afla niciodată ce scop real a avut această acțiune de amploare. Pentru că nimeni nu va scoate un cuvânt, nimeni nu își va asuma eșecul, măcar printr-o declarație, că la demisii nu putem avea pretenții… Nimeni nu va reclama că s-au cheltuit o grămadă de bani publici pentru o acțiune de marketing nereușită. Nimeni nu va explica de ce a fost nevoie, într-o astfel de acțiune, să se inducă ideea că întregul IPJ Arad nu este de încredere. Da, știu că așa-i procedura, dar puteau spune ceva, mai ales după ce în spațiul public IPJ Arad a fost mai tare culpabilizat pentru neparticiparea la acțiune, decât pentru cei câțiva polițiști implicați în afacerea vizată de acțiune.

De fapt, ce au făcut DIICOT și celelalte instituții de forță, „sub directa și competenta conducere a șefului IGPR”? Nimic altceva decât un fel de control la „societatea Țigareta”, control care mai degrabă scoate în evidență vulnerabilitățile afacerii decât să o lichideze. Un fel de audit mai zgomotos și mai televizat. Si, desigur, mult mai scump!

Oare cine a pregătit această acțiune? Care au fost informațiile – cele culese de oamenii din structurile specializate, nu cele din presă sau auzite prin birturile sătești – în baza cărora a fost organizată acțiunea? Pentru că persoanele vizate erau cunoscute publicului ca fiind „afaceriști cu țigări” și chiar se bucurau de un anumit fel de respect asemănător celui de care se bucurau haiducii din vechime sau, prin anii ’50 – ’60, mafioții sicilieni („o, e un om respectabil, e mafiot”). Mai mult, erau de multă vreme în vizorul polițiștilor (cel puțin cele din Arad și Pecica, despre cele din alte județe nu știu nimic). Păi, de la ultima acțiune de acest fel și până acum nu au reușit să obțină noi dovezi ale implicării „haiducilor” vizați în activități de contrabandă cu țigări? Înseamnă, fie că faptele nu există decât în folclorul local, fie că structurile specializate în culegerea unor astfel de informații sunt nepricepute sau implicate și ele în afacere. Oricum, dacă știau că nu au dovezi clare, prin care să le poată proba vinovăția, nu trebuia declanșată o operațiune de asemene amploare, fără să-și asume riscul de a se face de rușine. Ca să nu mai spun despre decredibilizarea atâtor instituții care și-așa aveau o imagine cam „pixelată” de nereușitele din ultimii ani.

Cele de mai sus nu se bazează pe datele din dosarul cauzei, pentru că pur și simplu nu le cunosc. Nici nu aveam cum să le cunosc. Mi-a fost suficient să observ derularea evenimentelor, inclusiv respingerea în masă a cererilor de arestare preventivă. Instanțele nu pot lua în considerare nici folclorul local, nici emoția publică și nici măcar marketingul practicat de MAI. Or, fără aceste tușe de culoare, din întregul tablou rămân dovezile care să susțină cererea de arestare preventivă. Care, în acest caz, cu siguranță au lipsit, ceea ce susține ideea că întreaga operațiune „Țigareta de Pecica” a fost o glumă proastă și scumpă prin care s-a urmărit cu totul altceva decât destructurarea grupării de contrabandă scoasă în față. Ce s-a urmărit? Posibil, abaterea atenției publice de la cercetările în cazul atentatului cu bombă din Vlaicu. Cercetări despre care nu se mai știe nimic și putem avea bănuiala că au intrat într-un mare impas. Posibil, tot ca exercițiu de imagine, prin care s-a dorit scoaterea din joc a unor „pelvuști” care ar fi devenit cam neatente și asta ar fi dus la daune teribile pe ruta Pecica – București. Cel mai probabil însă, acțiunea a fost făcută din obligație, născută din insistențele polițiștilor din Anglia și celelalte țări în care s-a extins contrabanda. Așa că s-a făcut. Cum s-a făcut. De exemplu, fără măsuri de siguranță – adică, ăia doi despre care se insistă că ar fi liderul grupării și locotenentul său, au lipsit de la domiciliu tocmai când au venit „mascații”… Păi, până și un șef de post sătesc ara fi pus un paznic în fața locuințelor, cu două, trei zile înainte de acțiune, ca să urmărească orice mișcare, numai marii specialiști din DIICOT, IGPR etc., au vrut să le facă o surpriză… Și, pentru că veni vorba despre cei doi absenți de la domiciliu, să spunem că insistența cu care s-a spus că unul dintre ei este liderul grupului a dat de bănuit de la bun început. Nu mai insist, dar spun că puteau fi mai profesioniști, măcar în comunicare, dacă în partea strict operativă au părut amatori.

Desigur, mi-aș dori să fiu contrazis de fapte. Mi-aș dori, bunăoară, ca instituțiile de forță, indiferent cum se numesc, să fi avut de la bun început o strategie și că întreaga operațiune a fost gândită în cel mai mic amănunt, inclusiv în partea ce privește respingerea cererilor de arestare preventivă sau comunicarea de date modificate intenționat pentru a-l deruta pe adevăratul lider al grupării.

Mi-aș dori ca în scurt timp să aflăm cine a comandat atentatul din Vlaicu (despre executant/executanți, numai de bine, oriunde s-ar afla).

Mi-aș dori să aflăm ce s-a întâmplat cu Codruț Marta.

Mi-aș dori ca valizele uitate prin  Arad să nu fie acte de pregătire a unui viitor atentat.

Tare mă tem însă că dorințele astea sunt un fel de infinit de neatins.

Așa că, aștept cu nerăbdare ceremoniile de acordare a titlurilor de cetățean de onoare. Primăria Arad a comunicat deja propunerile. Ca de obicei, Pecica se scaldă în tăcere, ceea ce poate oricând însemna că măcar un titlu de cetățean de onoare și unul de excelență va merge spre „Țigareta de Pecica”. Dat fiind că unul dintre cetățenii de onoare ai Pecicăi este Nicolae Ioțcu, putem spune că primarul are deja experiență. Dar și mult fler.

Avea dreptate Einstein, nu putem fi siguri că Universul este infinit…