Tibi Ușeriu a ajuns cu bine la linia de finiș a ultramaratonului Yukon Arctic: „A fost un efort colosal, imposibil de descris în cuvinte”
Tibi Uşeriu a terminat Yukon Arctic Ultra, ultramaratonul de circa 500 de kilometri care se desfăşoară în condiţii extreme în nordul Canadei, după peste 7 zile de eforturi supraomeneşti.
Tibi Uşeriu a trecut linia de finiş a ultramaratonului Yukon Arctic joi, 6 februarie în jurul orei locale 12.00 (22.00 – ora României), după 7 zile şi circa 2 ore de la startul competiţiei. Uşeriu s-a clasat pe locul 2 şi a fost unul dintre cei doi concurenţi care au terminat anul acesta cursa, dintre cei 23 care au pornit la start. Competiţia a fost câştigată de elveţianul Fabian Imfeld, care a terminat cursa la ora locală 5.15.
„A fost un efort colosal, imposibil de descris în cuvinte”
Pe pagina de Facebook Tăşuleasa Social a apărut următorul mesaj la circa o oră după ce Tibi a terminat cursa: „După 170 ore şi 500 kilometri parcurşi, Tibi ajunge la finalul Yukon Arctic Ultra pe locul doi. Acum un an era scos din cursă după numai 24 ore, cu degetele de la picioare degerate. A fost un an foarte greu pentru Tibi. Rănile de după degerături se vindecă foarte lent, pielea nouă care se formează este extrem de sensibilă, aşa că participarea la Yukon Arctic Ultra 2020 a fost pentru el un test extrem de important.
sursa: adevărul













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)