TEST. 7 întrebări de la examenele profesorilor pe care oricine ar trebui să le ştie





Profesorii au susţinut, la jumătatea lunii iulie, examenul de titularizare. Mai jos, am întocmit un test cu 7 întrebări din testele profesorilor pe care nu numai dascălii ar trebui să le ştie, ci şi orice absolvent de liceu.
Reamintim că, anul acesta, doar 36% dintre profesori au reuşit să obţină note peste şapte la examenul de titularizare. Nota 7 este nota minimă pentru ca un candidat la postul de profesor să fie angajat ca titular, pe perioadă nedeterminată. Cei care au obţinut note între 5 şi 7 (37,6% dintre candidaţi au obţinut o astfel de medie în 2015) vor fi suplinitori, angajaţi în învăţământ pe perioadă determinată.
1-4. Română. Se dă textul:
Felix se închise în biroul lui şi scoase vechea fotografie pe care i-o dăduse Otilia. Ce deosebire! Unde era Otilia de altădată? Nu numai Otilia era o enigmp, ci şi destinul însuşi. Dinadins, într-o duminică, o luă pe strada Antim. Prefacerile nu schimbaseră cu totul caracterul străzii. Casa lui moş Costache era leproasă, înnegrită. Poarta era ţinută cu un lanţ, şi curtea toată năpădită de scaieţi. Nu mai părea să fie locuită. (…) Felix îşi aduse aminte de seara când venise cu valiza în mână şi trăsese de sclelălăitorul clopoţel. I se păru că ţeasta lucioasă a lui moş Costache apare la uşă şi vechile vorbe îi răsunară limpede la ureche:
„Aici nu stă nimeni!” (George Călinescu, Enigma Otiliei)
1. Menţionaţi câte un sinonim contextual pentru fiecare dintre următoarele cuvinte: enigmă, limpede.
2. Scrieţi două expresii/locuţiuni care conţin verbul a ţine.
3. Rescrieţi, din textul dat, un cuvânt format prin derivare cu prefix.
4. Transcrieţi, din textul dat, două unităţi frazeologice (expresii/locuţiuni)
5. Biologie. O persoană cu grupa de sânge A şi Rh pozitiv, care a pierdut o cantitate mică de sânge, poate primi, în cazul unei transfuzii, sânge de la un donator cu grupa:
a) B şi Rh pozitiv
b) 0 şi Rh negativ
c) AB şi Rh negativ
d) AB şi Rh pozitiv
6. Istorie. Menţionaţi trei acţiuni întreprinse de către românii din Basarabia în anul 1917.
7. Geografie. Numiţi două rezervaţii naturale din Subcarpaţii Getici.
Notă: pentru acest test, au fost selectate întrebări propuse candidaţilor la titularizare la probele de limba română, biologie, geografie şi istorie. Am încercat să alegem întrebări mai uşoare, accesibile unui absolvent de liceu. Întrebările alese de noi nu sunt reprezentative pentru gradul de dificultate a subiectelor propuse profesorilor. Rezolvările vor fi publicate miercuri, 29 iulie, la ora 10 dimineața.
Sursa: Great News
Comentariile portalului
Cum sa nu se puna la socoteală? Sigur că se pune. Dar că idolul lui Gică Ultras, Piticul Pinocchio nu e cu toate țiglele pe casa, se pune la socoteală? (...)
Dezbaterile de la UniBuc, Europa FM și Camera de Comerț, pe care le-a refuzat Nicușor pe motiv că el merge să dezbată doar la TV (Digi și A3 - (...)
Istoria se repetă și în 2025. "Fac apel la toate forțele politice să facă front comun împotriva acestor elemente de tip fascist, de tip legionar, care acționează împotriva intereselor (...)