Serviciile de informații egiptene ar fi avertizat Israelul că teroriștii Hamas pregătesc „ceva mare”





Un oficial egiptean a declarat, sub protecția anonimatului, că Israelul ar fi fost avertizat de serviciile de informații egiptene că se pregătește ”ceva mare” în ”tabăra” Hamas. Oficialul egiptean a mai declarat – citat de Associated Press – că Israelul s-a concentrat pe Cisiordania, și a ”minimalizat amenințarea din Gaza”, iar avertismente ”repetate” au fost ”ignorate” în Israel.
De altfel, chiar foști ofițeri israelieni au tras un semnal de alarmă după ce teroriștii Hamas au atacat Israelul, punctând că nerespectarea alertelor este doar un aspect al unui lung șir de gafe, notează The Times of Israel.
”Am avertizat că situația va exploda, foarte curând, și va fi ceva mare. Dar au subestimat astfel de avertismente”, a declarat oficialul egiptean.
Pentru palestinienii din Gaza, ”ochii” Israelului nu sunt niciodată foarte departe, consideră specialiștii militari. Dronele de supraveghere bâzâie în mod constant pe cer, iar granița securizată este plină de camere de securitate și de soldați de pază. Agențiile de informații, pe de altă parte, lucrează cu surse și capacități cibernetice de ultimă generație pentru a extrage informații.
Dar ”ochii” Israelului au părut închiși înaintea atacului surpriză al grupării teroriste Hamas, care a spart barierele granițelor israeliene și a trimis sute de teroriști în Israel pentru a efectua un atac nerăbdător care a ucis peste 700 de persoane și a rănit peste 2.000, mai notează sursa citată.
sursa: Gândul
Citește și: Peste 300 de români și străini au părăsit Israelul în noaptea de sâmbătă spre duminică, anunță MAE
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)