Teodor Cilan „Finanțare nerambursabilă de peste 3 milioane de euro pentru UAV”





Rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Teodor Cilan a semnat, la sediul Ministerului Educației, împreună cu Ministrul Educației, Ligia Deca, contractul de finanțare pentru proiectul „UAV-spațiu academic echitabil” în valoare totală de 18.318.784 lei din care 15.417.559 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă.
Proiectul a fost câștigat de universitatea arădeană de stat în cadrul programului PNRR, apelul „Modernizarea infrastructurii universitare pentru un spațiu academic echitabil” și trebuie finalizat până în 30 septembrie 2025.
„ Acest proiect este pentru studenți, pentru creșterea calității condițiilor de cazare și pentru îmbunățățirea celor de studiu. Cea mai mare parte din sumă va fi destinată modernizării căminelor studențești, dar vor fi făcute investiții și în modernizarea spațiilor pentru recreere și lectură.
Mulțumesc celor care au muncit pentru elaborarea proiectului și sunt convins că, împreună cu echipa implicată în implementarea lui, vom reuși să îl finalizăm cu succes”, a declarat rectorul UAV, Teodor Cilan.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)