Limba română „este foarte probabil” să fie examen separat la Bacalaureatul din anul 2027 și va atinge și partea de gramatică
În urma discuțiilor avute cu cei implicați, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că din anul 2027 este foarte probabil ca varianta finală a proiectului de lege care să ajungă în guvern să cuprindă un examen de Bacalaureat la care proba de limba și literatura română, inclusiv gramatică, să fie probă scrisă de sine stătătoare, scrie Edupedu.ro.
Declarațiile oficialului au fost făcute la Aeroportul Otopeni, unde a întâmpinat lotul de elevi români olimpici internaționali la Informatică, întorși de la competiția din Indonezia, unde toți patru au obținut medalii.
Întrebat de jurnaliști dacă a acceptat vreo propunere pentru modificarea proiectului de lege a învățământului preuniversitar, Cîmpeanu a precizat acest aspect legat de limba română și a mai zis că alte propuneri vor fi prezentate după ce vor fi centralizate.
„În zilele de 23 și 24 august vor fi cele mai mari dezbateri publice pe marginea proiectelor legilor învățământului preuniversitar și învățământului superior. Vom face publice și orele [la care se vor ține] pentru a aduna cât mai multe opinii… Despre ceea ce s-a întâmplat până acum, am reținut multe propuneri de îmbunătățiri ale proiectului de lege. (…) Este una din îmbunătățirile aduse pe parcurs, sunt multe altele care vor fi făcute publice după o centralizare. Vă spun că am primit mult peste 1.000 de astfel de propuneri. Unele dintre ele constructive, drept urmare: mulțumesc”, a spus Cîmpeanu.
Comentariile portalului
Multumim. Corectat
... bucurii.Ramaneti un steag al intelepciunii in presa aradeana.Doamne ajuta!
Privind la toate realizările in ceea ce priveste nu doar cultura ci și multe alte domenii de activitate ale județului Arad, in care in mare parte beneficiarii principali (...)