Tensiuni la Universitatea Vasile Goldiș! Există probleme la plata salariilor, „freamătul” educațional a ajuns la vârf, iar ANAF-ul stă la „ușă”…

    de Tudor Bogdan | 22 mai 2018, 11:59 AM | Culise | Topic special

    11

    Universitatea Vasile Goldiș nu stă „pe roze”. Am aflat asta în momentul în care ni s-a servit un document, nu clasificat, de către oameni care au ajuns la capătul răbdării, prin intermediul căruia – și cărora! – am putut afla care sunt veniturile, cheltuielile, excedentul și deficitul acestei instituții de învățământ pentru anul 2017.

    De ce au ajuns angajații la capătul răbdării și ne-au rugat, astfel, ca printr-un articol, să tragem un semnal de alarmă? Simplu. Pentru că există o întârziere de o săptămână la plata salariilor și că, dacă nu se iau măsuri  pentru remedierea unei situații alarmante în ceea ce privește viitorul școlii de învățământ superior ce poartă numele unuia dintre corifeii Unirii, vor fi mari probleme.

    Sursele noastre susțin că situația în care se află Universitatea Vasile Goldiș, din punct de vedere financiar, este „groasă rău”. Și dacă ne uităm doar la capătul documentelor pe care le deținem, la capitolul „Deficit total”, ni se face părul „măciucă”.

    Ei bine, credem că asta-i îngrozește și pe cei doi lideri ai Universității, rectorul Coralia Cotoraci și președintele UVVG, Aurel Ardelean! Ia citiți și nu vă ștergeți la ochi că sigur vedeți bine: deficit total – 10.143.142 lei! Adică, nici mai mult nici mai puțin de 2.194.155 de euro deficit!

    Cum s-a ajuns la un asemenea deficit? – ar întreba unii. Normal că din cauza facultăților nerentabile pentru universitatea particulară. Și anume: „Științe Juridice”, „Științe Umaniste, Politice și Administrative” și „Științe Economice, Informatică și Inginerie”. Printre cele care au rămas destul de rentabile fiind „Medicina” și „Stomatologia”.

    Acum, ca să fim corecți până la capăt, nu o fi UVVG Arad singura instituție care are probleme cu banii. Însă, dacă punem pe același plan deficitul și faptul că sunt întârzieri la plata salariilor, ne cam dă cu „virgulă”… iar cei foarte sceptici, în cazul în care conducerea nu vinde niște active, susțin că vor fi probleme foarte mari. Ca să nu mai punem la socoteală faptul că ar cam trebui desființate facultățile nerentabile…

    În final, nu ne rămâne decât să ne rugăm ca lichiditățile necesare pentru plata salariilor să fie „rezolvate” (chiar dacă recunoaștem că noi n-avem idee cum), iar ANAF să fie îndepărtat cu repeziciune de la ușa Universității, la care așteaptă să intre de ceva vreme.

    P.S. Sursele noastre se întreabă retoric: Oare de ce s-au mai cheltuit bani mulți pentru instalarea de camere video în birouri? Chiar așa: oare de ce?

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Ar fi fost de ajutor niște salarii decente ca să poată performa profesorii de acolo ! Degeaba vin cu fise de evaluare anuale în care stabilesc standarde care determină costuri enorme ca să iei calificativ FB, cam de 3 ori salariul dat de ei fără să mai și trăiești: taxe conferinte, deplasări, cazări, taxe publicații și multe altele pe care cadrul didactic nu le poate duce. Sau poate au vrut să împingă cadrele spre alte surse și să pună bănuții deoparte pentru deplasări, haine și “evenimente” dar nu văd că în fapt au îmbrăcat pielea autorului moral a tot ceea ce se întamplă acolo.
        Am înțeles, nici contribuțiile nu or fi plătite, da lasă carieră universitară să avem și să ne punem ochelarii de soare să nu se vadă de-afară că suntem sclavii intereselor altora !

        +5 voturi
        +1
        -1
    1. O pușcărie de universitate ! 99% imagine, 1% curriculă. S-a pornit bine, entuziast, cu perspective frumoase. Cu timpul, s-a umflat ca broasca din fabulă și acum stă să plesnească. Păzea, că vă împroașcă pe toți: cadre, studenți, alumni, angajați, parteneri, etc. Aurel – fosilă, Coralia – pe nicăieri, profii – luzări, studenții – fraieri, escroci sau habarniști. Vai și-amar!

      +8 voturi
      +1
      -1
    2. Vă scriu în numele unor studenți de la Specializarea Pedagogie din Satu Mare, Aici la Pedagogie mai este o problemă cu un fals profesor, de fapt un conferențiar despre care nimeni nu poate să spună cum a ajuns conferențiar, pentru că nu are cărți publicate, și nici nu are nici o legătură cu Pedagogia. Se numește Toderici și nu mai știu cum, a terminat Teologia, după care a făcut doctorat în Sociologie și a lucrat ca birocrat în învățământul preuniversitar. Acesta forțează absolvenții de la Pedagogie să facă licența sub „îndrumarea” lui, după care nu le mai răspunde nici la telefon și nici pe e-mail timp de luni de zile. Gura lumii zice că așteaptă să primească ceva bani în plus de la absolvenți. Pe acesta nu poate să-l oprească nimeni? Acestuia de ce îi dă Universitatea salariu?

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad