joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Târgul „Petreceri de vis” și Salonul Mama și Copilul, la Expo Arad!

    de Special Arad | 19 ianuarie 2018, 9:53 AM | Monden

    0

    Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad continuă pregătirile pentru târgul Petreceri de Vis, ajuns la ediția a XI-a, și pentru Salonul Mama și Copilul, târg organizat în premieră la Expo Arad și dedicat mămicilor și copiilor.

    Trei zile, 3.000 metri pătrați spațiu expozițional

    Doar la Expo Arad puteți găsi peste 70 de firme cu o ofertă bogată pentru a vă organiza cele mai reușite evenimente din viața dumneavoastră: nunți, botezuri, evenimente corporate. În cele două pavilioane puteți găsi: noile colecții ale rochiilor de mireasă și de seară, ale costumelor de miri, cele mai noi tendințe pentru decorarea spectaculoasă a locației alese, ale aranjamentelor florale și o ofertă bogată de torturi și prăjituri. De asemenea, veți găsi o ofertă diversificată de invitații personalizate pentru nuntă, pachete foto-video, verighete și destinații visate pentru luna de miere.

    2-4 februarie, Expo Arad: cel mai mare eveniment de profil din vestul țării

    Specialiștii în nunți, petreceri și evenimente vă așteaptă la Expo Arad între 2 – 4 februarie la Petreceri de Vis, cel mai mare eveniment de profil din vestul țării. Pentru o nuntă de vis, Petreceri de Vis vă pune la dispoziție oferta care vi se potrivește.

    Prezentări de rochii de mireasă, muzică live, artiști renumiți

    Sunt anunțate pe parcursul celor trei zile de expoziție prezentări de rochii de mireasă, rochii de zi și de seară, dansuri de societate, populare și sportive ale ansamblurilor reprezentative ale Aradului, muzică live oferită de Quaternion Band și Party Mix, recitaluri de muzică oferite de interpreți renumiți de muzică populară, cum este Lucian Drăgan, Gabriel Stoica, Elena Unc, cvartet de coarde, muzică la harpă, toate pentru un eveniment ce se dorește a acoperi varietatea de nevoi și preferințe ale vizitatorilor târgului.

    Pentru informații suplimentare și înscrieri vă rugăm să accesați www.ccia-arad.ro, https://www.facebook.com/petreceridevisarad sau la telefon 0730.188.292, doamna Doina Vasilescu, responsabil eveniment.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.