Târg cu cărțile larg închise într-un cort | Foto





Piața Avram Iancu găzduiește, începând de astăzi până duminică, prima ediție a Târgului de carte „Open Book”, doar că nu în aer liber, așa cum s-a anunțat inițial, ci într-un cort imens. O alegere bună, la urma urmei, deoarece plouă torențial chiar acum și se anunță precipitații și mâine, și duminică.
Târgul oferă tot ce poate oferi și o librărie, de la cărți de beletristică (clasică și contemporană), ghiduri și enciclopedii, monografii, cărți pentru copii, cărți motivaționale, educaționale sau chiar religioase, precum și CD-uri și DVD-uri, dar asta nu înseamnă, firește, că nu puteți găsi nimic nou care să vă trezească interesul. Chiar din contră! Oferta este extrem de bogată, fiind prezente la târg cu cele mai importante, cele mai vândute și cele mai noi volume Editurile YoungArt, Arthur, Art, Trei, Musai, Paladin, Litera, Casa Radio, Herald, Nomina, ALL, Crime Scene Press, Sens, Polirom, Curtea Veche, Nemira, Corint, R&R, Pearson, Tritonic și Vivaldi, respectiv librăriile Okian și Gramma. Gama editorială este însă mult mai variată de atât, din Arad fiind prezente cu alte cărți Editura Mirador, librăria Cărturești, Anticariatul „Casa Literelor”, „Vasile Goldiș” University Press și Librăria Creștin Ortodoxă „Logos”.
Târgul de carte „Open Book” coincide intenționat cu cea de-a V-a ediție a festivalului de literatură „Discuția secretă“ (vezi aici programul), mulți dintre autorii invitați fiind prezenți cu volume, unele foarte proaspete, la standurile editurilor. „Mergeți așadar la tîrgul de carte din Piața Avram Iancu, cumpărați-le cărțile, pe urmă treceți strada la Joy’s, ascultați-i citind, cereți-le autograful. O să se bucure”, îndeamnă organizatorii festivalului.
Târgul este deschis zilnic între orele 10:00 – 20:00, iar în ultima zi, duminică, între 10:00 – 15:00.
Programul include și o sumedenie de lansări, după următorul program:
Joi, 7 iunie
Ora 12.00 – Lansare de carte la standul propriu al Editurii „Vasile Goldiş” University Press
Eugen Gagea, Maria Alexanda Pantea, – „Vasile Goldiș în portrete și evocări ale contemporanilor“
Prezintă: lector Stelian Ioan Boia
Vineri, 8 iunie
Ora 12.00
Lansare de carte la standul propriu al Editurii „Vasile Goldiş” University Press
Marius-Ioan Grec, Stelian-Ioan Boia, Sorin Bulboacă – „Rolul Aradului în realizarea Marii Uniri. O perspectivă cronologică“
Ora 17.00 – spațiul de evenimente
Lansarea cărții „Schwartz contra Schwartz“, autor Gheorghe Mocuța, Editura Mirador
Prezintă: Vasile Dan, Andrei Mocuța, Ioan Matiuț
Sâmbătă, 9 iunie
Ora 17.30 – spațiul de evenimente
Editura Tritonic Grup Editorial – lasarea volumelor:
„Fete în roșu și alte povestiri polițiste“ de Daniel Timariu
„Moartea vine la premieră“ de Lucia Verona
„Patimile doamnei ministru“ de Bogdan Hrib
„Picătura chinezească“ de Lucian Dragoș Bogdan
„Antologia Noir“ de București
Ora 18.00 –spațiul de evenimente
Lansarea cărții „Studenta criminală“, autor Eugenia Crainic
Ora 18.15 – spațiul de evenimente
Între LIT și Cașmir/Colecțiile de literatură și romance de la Tritonic
Lansarea volumelor:
„Schițe de iubire. Antologie de povestiri romance“ coordonată de Teodora Matei și Lucian Dragoș Bogdan
„Zile senine, zile străine“ de Lucian Vasile Szabo
„Amor fără alcool“ de Ciprian Ionuț Baciu
Ora 18.45 – spațiul de evenimente
SF&Fantasy la Tritonic, Lansarea volumelor:
„Tenebre, Labirintul“ de Daniel Timariu
„Imperiul de sticlă“ de Cătălina Fometici
„Sfârșitul inocenței“ de Cristian Vicol
„Cartea interviurilor SF“ de Lucian Vasile Szabo
seria „Universul Frontierei“ de Lucian Dragoș Bogdan.
Comentariile portalului
Bai Titi Sinistru, cand a taiat salariile tovarasul tau Boc Poc, cu zdreamta aia de Nuti, ca cei din PD L sa o duca mai bine,.... Noi saracii de rand (...)
Bună ziua, dumneavoastră trebuie să mă faceți și pe mine să pot locui acolo. Altfel o să acceptați consecințele. Credeți că sunt no name
Am vorbit cu dumneavoastră la notar fără autorizație o anexă. Eu personal nu am dormit noapte de noapte aproape deloc. Să mă pun rău și cu vecinul, (...)