Țara cu 90 de execuții pe an vrea să conducă un Consiliu ONU pentru Drepturile Omului





Arabia Saudită se pare că vrea să candideze la mandatul de președinte al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (CDO), un gest care ar putea reprezenta „ultimul cui bătut în sicriul credibilității organizației”, scrie Evenimentul Zilei, citând The Independent.
Informațiile despre această candidatură a venit la doar câteva zile după ce Arabia Saudită a scos la concurs 80 de posturi de călăi.
Anul acesta au fost deja executați 85 de oameni, iar organizația Amnesty International a calificat acest număr drept „o creștere macabră” de la 87 de persoane, câte au fost executate, în total, anul trecut.
Țara vrea să preia conducerea CDO după 2016, când președinția va fi acordată unei alte națiuni.
UN Watch, un ONG care luptă pentru respectarea drepturilor omului monitorizează activitatea ONU și a dezvăluit intențiile Arabiei Saudite, într-un raport recent, cerând SUA să lupte împotriva acestei posibilități.
„Este suficient că din ONU fac parte regimuri dictatoriale precum China, Cuba și Rusia, nu are nevoie de o conducere din partea saudiților”, a declarat Hillel Neuer, director executiv al UN Watch.
„Cerem ambasadorului SUA la ONU, Samantha Power, și ministrului de Externe al UE, Federica Mogherini, să denunțe acest act îngrozitor de cinism al unui regim care decapitează oameni în piața publică, femeile, creștinii și homosexualii nu au drepturi, iar bloggeri inocenți sunt în închisoare, pentru că au criticat autoritățile și islamul radical”, a spus Neuer.
Comentariile portalului
Mulțumesc
Bună ziua, e necesar pentru că e vorba despre o lucrare publică, într-un spațiu public, care este folosit de arădeni, care se modernizează pe bani publici, nu pe (...)
Da ,astfel da acțiuni ar fi necesare mai dese,și in municipiu , eu locuiesc pe str Calea Romanilor și aud bubuituri de eșapament la mașini și motociclete !! (...)