luni, 24 august, 2026

Special Arad Logo

    CM 2026: Arabia Saudită ține în șah Uruguayul! Sud-americanii, salvați pe final de golul lui Maxi Araujo

    de Lucian Dănilă | 16 iunie 2026, 6:21 PM | Sport

    0

    Arabia Saudită a produs una dintre surprizele începutului de Cupă Mondială 2026, după ce a remizat cu Uruguay, scor 1-1, într-un meci disputat, la Miami, în cadrul grupei H, aceiași grupă în care Capul Verde a reușit o remiză albă în fața campioanei Europei, Spania!

    Saudiții au intrat la vestiare în avantaj, după reușita lui Al-Amri din minutul 41, care a concretizat perioada excelentă de joc a reprezentativei din Golf. Uruguayenii au forțat egalarea în partea secundă, au expediat în total 28 de șuturi la poartă, și au evitat înfrângerea abia în minutul 80, când Maxi Araujo a restabilit egalitatea.

    Partida a fost una specială și pentru veteranul Fernando Muslera. Portarul sud-american, care a împlinit 40 de ani, bifează a cincea participare la un Campionat Mondial, după prezențele din 2010, 2014, 2018 și 2022.

    Situația din grupa H este una extrem de echilibrată după prima etapă. Arabia Saudită, Uruguay, Spania și Capul Verde au câte un punct, astfel că lupta pentru calificarea în fazele eliminatorii rămâne complet deschisă.

    În runda următoare, Arabia Saudită va întâlni Spania, în timp ce Uruguay va da piept cu Capul Verde, în două dueluri care pot redesena ierarhia grupei.

    Uruguay: Muslera – Varela, Viña (Sanabria – 46), Cáceres, Olivera – Fede Valverde, Ugarte (De la Cruz – 72), Bentancur, Maxi Araújo (Rodriguez – 81) – Darwin Núñez (Cannobio – 46), Fede Viñas (Aguirre – 90). Selecţioner: Marcelo Bielsa

    Arabia Saudită: Al-Owais – Abdulhamid (Lajami – 90+2), Al-Tambakti, Al-Harbi (Al-Hamdan – 90+2), Al-Amri, Al-Shamat (Boushal – 81) – Kanno, Al-Khaibari, Al-Juwayr (N. Al-Dawsari – 63) – S.Al-Dawsari – Al-Brikan (Alhajji – 90+3). Selecţioner: Georgios Donis

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.