Tânăr decedat după ce a intrat cu motocicleta într-un copac, la Grăniceri. UPDATE. Motociclistul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare





Un tânăr în vârstă de 28 de ani a decedat în această după masă, la Grăniceri, după ce a intrat, potrivit primelor informații, cu motocicleta într-un copac, într-un parc din localitate.
La fața locului s-au deplasat două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad, însă cadrele medicale nu l-au mai putut salva pe motociclist.
Urmează să se stabilească împrejurările și cauzele care au condus la producerea accidentului.
UPDATE
În urma primelor cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a constatat că motociclistul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar apoi a intrat în coliziune cu un copac și cu un stâlp.
„La data de 28 aprilie, în jurul orei 14.30, polițiștii orașului Chisineu-Criș au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 28 de ani, din Grăniceri, în timp ce conducea o motocicletă pe DJ 709J, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un copac și cu un stâlp. Din nefericire, în urma impactului, bărbatul și-a pierdut viața.
Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a transmis IPJ Arad.
Citește și: Milena, fetița rănită grav în accidentul de la Zimandcuz are nevoie de sânge. Cine poate dona
Comentariile portalului
Draga, Ana, nu stiu cum functioneaza pagina asta, eu incercam sa-i raspund lui Filip... mi s-a pus comentariul pe alta ramura. Poate nu am fost eu atent, dar ce sa (...)
Bai paralelilor, cate carti revizioniste ati citit?
Buletin