vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Tânăr de 24 ani, reținut! A furat 80.000 de lei cât a fost angajat la o bancă din București

    de Special Arad | 1 aprilie 2022, 4:58 PM | Regional

    0

    Comunicat. La data de 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Timiș, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Timiș, la un bărbat bănuit de săvâșirea infracțiunilor de fals informatic în formă continuată sub forma participației improprii,  fals informatic în formă continuată, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos in formă continuată. A fost puse în executare un mandat de aducere.

    Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Timiș efectuează cercetări față de un bărbat, în vârstă de 24 de ani, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de fals informatic în formă continuată  sub forma participației improprii, fals informatic în formă continuată, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.

    Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018- noiembrie 2021, bănuitul ar fi efectuat operațiuni financiare ilegale, pe timpul cât acesta a fost angajat al unei unități bancare, din București, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 80.000 lei. 

    În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, un laptop, carduri bancare și cartele SIM.

    Bărbatul a fost condus la audieri, la sediul poliției, ulterior, acesta fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.

    În cursul acestei zile, tânărul a fost prezetat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, magistrații dispunând măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

    Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Brigăzii Operațiuni Speciale Timișoara.

    La activități au participat și luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Timiș.

    Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.