Tânăr de 22 de ani, din Chișineu-Criș, prins în timp ce conducea drogat





Comunicat. Polițiștii rutieri desfășoară, zilnic, acțiuni pentru depistarea participanților la trafic care nu respectă legislația rutieră.
Astfel, în ziua de 4 ianuarie a.c., a fost depistat un tânăr de 22 de ani, din Chișineu-Criș, în timp ce conducea un autoturism în Piața UTA, din municipiu. Testarea cu aparatul DrugTest a indicat valori pozitive pentru consum de cocaină, metamfetamină și TH-5.
Conform procedurii, tânărului i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor consumate, fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Comentariile portalului
A fost proiectat de firma proarhitectura această firmă de casă a Aradului care face numai nefăcute și nimeni nu se atinge de ea?
Nimic nou sub soare, inca o investitie facuta de neamul lui "las ca merge si asa", ce zici Bibi iti place ?
Opinia mea despre mineriadă și mineriade - că au fost mai multe - o puteați citi atunci, în 1990, de exemplu, în presa locală. Mai precis în Jelen, dar nu (...)