miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Tânăr acuzat de ultraj, după ce a accidentat un polițist local în Arad

    de Special Arad | 13 iulie 2018, 2:52 PM | Știri Arad

    0

    Comunicat. În dimineaţa zilei de vineri, 13 iulie 2018, în stația de autobuz de la UTA sens de mers înspre Podgoria, un agent din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală a fost accidentat de un şofer recalcitrant.

    Încidentul a avut loc în timpul unei acţiuni de identificare şi ridicare a  autoturismelor parcate neregulamentar.  Tânărul şofer parcase într-un loc nepermis, iar în momentul în care i s-a cerut să se legitimeze, acesta a devenit recalcitrant şi a încercat să scape de omul legii accelerând brusc şi trecând peste piciorul acestuia.Tânărul a fost oprit la timp de colegii polistului local accidentat şi a fost predat unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Cel mai probabil, șoferul se va alege cu dosar de cercetare penală pentru ultraj.

    Agentul a fost preluat de o ambulanţă de la fața locului, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad pentru investigații suplimentare.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.