SUV-ul Skoda Kodiaq și-a făcut prima apariție publică la finalul Turului Franței





Cel mai mare SUV din istoria Skoda se pregătește de lansarea oficială. Prima apariție publică a avut însă deja loc, Kodiaq alăturându-se Turului Franței prin Paris la ultima etapă a competiției cicliste, scrie AutoMarket.
SUV-ul Skoda Kodiaq este cel mai important model pe care marca din Cehia îl lansează în ultimii ani, iar acest lucru se vede foarte clar în modul în care constructorul deținut de Grupul Volkswagen insistă să ne prezinte noul model. După ce l-am văzut camuflat și după ce am aflat că se va alătura într-o versiune camuflată plutonului din Turul Franței pentru ultima etapă a celei mai populare competiții cicliste a lumii, Skoda Kodiaq a făcut cu acest prilej un tur al Parisului pe care cehii l-au imortalizat într-o serie fotografii realizate în puncte reprezentative ale capitalei franceze.
Evident, mașina a fost camuflată în părțile esențiale, pentru că debutul său oficial va avea loc în 1 septembrie la Berlin înainte de prezența în haine de gală la Salonul Auto de la Paris, care va avea loc în la finalul aceleiași luni.
Apariția de ieri a SUV-ului Skoda a fost însă prima în fața publicului și s-a derulat chiar pe Champs Elysees, în fața zecilor de mii de spectatori care s-au alăturat plutonului la finalul Turului. Debutul oficial al lui Skoda Kodiaq în showroom-uri va avea loc, cel mai probabil, la începutul anului 2017.
Vă reamintim faptul că Skoda Kodiaq împarte aceeați platformă cu noua generație Tiguan și cu Seat Ateca, SUV-ul din Cehia fiind însă ceva mai mare și oferind 7 locuri.
Comentariile portalului
Cu tot respectul dar poza este pusa tendențios,în ea este un cărturar care nu are legătură cu mizeriile din articol
Revine sistemul securist de pe vremea lui petrov. Pardon, revine "democrația". Culmea e că sunt verificați apropiații lui werner, promotorul romaniei normale și educate.
Bine ca nu a venit si armata acolo...