Surpriză uriașă: Cristian Chivu este noul antrenor al lui Dennis Man la Parma
Cristi Chivu (44 de ani) și Parma au început negocierile în cursul zilei de astăzi, la scurt timp după demiterea lui Fabio Pecchia (51 de ani). Inițial, favorit pentru a prelua echipa la care evoluează Dennis Man și Mihăilă era Igor Tudor, însă croatul ar fi cerut un contract pe doi ani și jumătate, în timp ce Parma vrea un tehnician pe termen scurt.
În presa din Italia au apărut mai multe informații conform cărora Chivu a acceptat verbal un contract valabil până la finalul sezonului. Astfel, șefii Parmei vor să vadă dacă vor evita retrogradarea, iar apoi dacă vor trebui să schimbe iar antrenorul, scrie digisport.ro.
Discuțiile au accelerat foarte rapid, iar, luni seară, jurnalistul italian Nicolo Schira a anunțat pe Twitter că Parma și Chivu au ajuns la un acord total.
Fostul fundaș va prelua echipa cu efect imediat, iar marți dimineață va susține primul antrenament. Fostul internațional român va antrena prima echipă de seniori din cariera lui și îi va avea sub comandă pe Dennis Man și Valentin Mihăilă. Anterior, a mai pregătit juniorii lui Inter.
Misiunea lor este, însă, foarte dificilă. Parma e pe loc de retrogradare în primul eșalon italian, 18, cu doar 20 de puncte în 25 de meciuri.
Fabio Pecchia a fost demis astăzi
Citește și:




















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)