sâmbãtã, 12 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    Distincții pentru superbicicliștii de anduranță la Gala RandoROM 2023

    de Raluca Medeleanu | 9 decembrie 2023, 8:00 AM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Circa 20 de superbiciliști de anduranță au fost premiați vineri seara, la Gala RandoROM Arad, ediția 2023. Evenimentul a avut loc într-un cadru festiv, la Hotelul Leon, fiind organizat de Asociaţia Bicicliştii Amatori Arad, în colaborare cu Asociaţia Euromediu și cu sprijinul Centrului Cultural Judeţean Arad.

    În cadrul evenimentului a avut loc şi o licitaţie cu scop caritabil, prin care s-au strâns fonduri pentru micuțul Sebastian, un băiețel de un an si 9 luni, care are autism, iar organizatorii au dorit astfel să vină în sprijinul mamei lui care se confruntă cu greutăţi. Astfel, două piese decorative realizate de Răzvan Andrei Ghiță, singurul român care modelează instrumente muzicale din piese auto reciclate, au fost scoase la vânzare.

    La festivitatea de premiere, distincțiile au fost acordate acelor cicliști care s-au dovedit cei mai buni și rezistenți, reușind performanța de a finaliza cu succes brevetele organizate de RandoROM Arad.

    Amintim că  Randonneurs Romania a fost infiintață la Arad în anul 2013 de Ladislau Torok, reprezentant național al Audax Club Parisien din Franța, iar din 2018 cicliștii de anduranță din Arad au continuat să fie încurajați să-și urmeze pasiunea, grație Asociației Bicicliștii Amatori, în frunte cu Cristina Gheorghe, care s-a ambiționat să bifeze anual prezența Aradului în calendarul brevetelor Randonneurs România, sub denumirea RandoROM Arad. Au fost organizate astfel brevete de 200 km, 300 km, 400 km, 600 km până chiar și peste 1000 de km. Precizăm că acestea nu sunt sub formă de competiție, cu urcări pe vreun podium, ci o încurajare la depășirea propriilor limite ale acestor superbicicliști care participă din pură pasiune pentru anduranță. Scopul e să ajungă la finish. Dar nu toți reușesc, efortul fiind copleșitor.

    Iată cum descria Cristina Gheorghe experiența RandoROM: „Nu a fost vorba despre a te încadra în timp. A fost o lecţie de viaţă! Ai învăţat să fii cumpătat, reponsabil, calculat, sociabil, respectuos, raţional, echilibrat, curajos. Să faci sacrificii! Să te ridici! Să dai cu coatele în stânga şi-n dreapta, ca să ajungi să îţi atingi obiectivul! Ai învăţat că adevărata fericire o găseşti pe parcursul călătoriei şi nu la final. Dar realizezi abia la final că ai găsit-o. Ai avut-o acolo lângă tine de la kilometrul 1. Dar n-ai observat-o. Până să îţi termini gândul, eşti acolo. La finish. Cu lume care te felicită, care te ia în braţe şi te pupă. Care te întreabă cum te simţi. Abia dacă îţi găseşti cuvintele să îi răspunzi. Eşti atât de obosit şi totuşi atât de fericit!”.

    Iată esența brevetelor, indiferent de distanța lor. Deviza e aceeași: „înțelegere, unitate, implicare”.

    Premiile RandoROM 2023 au fost după cum urmează:

    Distincţia de SuperRandonneuri, pentru cicliştii care au încheiat cu succes etapele de 200, 300, 400 şi 600 de kilometri:

    BORCEA CRISTIAN
    IERNYE DANIEL
    ILIN IOAN
    MARCU COSMIN
    ONIŢA AUREL
    SOCACI MARIUS
    TAMBA OVIDIU
    DRUŢĂU RĂZVAN
    CRIŞAN RAMONA
    JUNCU ILIE
    MOCUŢA RAUL
    MOŢIU PAUL
    RACZ ZOLTAN
    TUDURACHE CONSTANTIN
    MOISE DANIEL

    De asemenea, au fost premiați și cicliştii care au participat la prestigiosul Paris – Brest – Paris, respectiv Campionatul Mondial al Ciclismului de Anduranţă. Vorbim despre un traseu extrem de dificil prin munţii Franţei, de 1200 de kilometri cu 12.000 de metri diferenţă de nivel. Această distincţie a fost acordată cicliştilor:

    BORCEA CRISTIAN
    CRIŞAN RAMONA
    DRUŢĂU RĂZVAN
    IERNYE DANIEL
    ILIN IOAN
    JUNCU ILIE
    MARCU COSMIN
    MOŢIU PAUL
    POP MARIAN
    SOCACI MARIUS
    TAMBA OVIDIU
    ONIŢA AUREL

    Cel din urmă a fost premiat, chiar dacă a suferit o accidentare înainte de participarea la mondial, însă organizatorii au dorit să-i mulțumească pentru dedicarea față de echipa Ciclo12. În plus, distincții pe acest considerent au mai primis și MOISE DANIEL, respectiv TUDURACHE CONSTANTIN.

    Și pentru că, anul acesta, o stea a ciclismului de anduranţă a părăsit această lume, organizatorii au oferit o distincţie IN MEMORIAM regretatului PETRE POPA, preluată de familia acestuia.

    Nu în ultimul rând, au fost oferite distincții pentru societăţile care au contribuit atât financiar, cât şi prin servicii şi produse, în cadrul etapelor RandoROM Arad, pentru instituțiile și organizațiile care au oferit sprijin logistic în organizarea brevetelor și, nu în ultimul rând, pentru voluntarii implicați, deoarece, după cum au transmis organizatorii: „Voluntarii schimbă comunități, voluntariatul schimbă oameni”.

     

    • Citește și: „Toată lumea era în transă!”. Cristina Gheorghe, despre povestea arădenilor care s-au întrecut cu lumea întreagă · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.