Subiecte BAC 2024 la Limba Română. Ce au avut de rezolvat elevii





Luni are loc prima probă scrisă de la examenul de BAC 2024. Examenul a început la ora 9:00, iar elevii au la dispoziție trei ore pentru a rezolva exercițiile primite.
Știrileprotv.ro au postat subiectele primite de elevii de la profilul real, la 20 de minute de la începutul oficial al probei.
Această variantă a subiectelor primite la română BAC 2024 a fost postată și de site-ul specializat pe educație, edupedu.ro, care reclamă că subiectele u fost fotografiate dintr-un centru de examen din Gorj.
Primele două subiecte sunt identice atât la profilul real, cât și la uman, singura diferență între examene fiind ultimul subiect, unde diferă tema eseului.
Subiectul I
În partea A a primului subiect, elevii au avut de rezolvat cinci exerciții pe baza fragmentului primit la prima vedere și anume „O vizită la Tudor Arghezi” (din volumul „Amintiri și portrete”), de Gabriel Dimisianu.
Subiectul II
Elevii au avut de prezentat rolul notațiilor autorului, pe baza unui fragment din piesa de teatru „Omul cu mârțoaga”, de George Ciprian.
Subiectul III
La ultimul subiect, cel mai amplu al examenului de Bacalaureat, candidații de la profilul real au avut de scris un eseu de minim 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile nuvelei „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici.
Subiectele la română, publicate oficial după ora 15:00
Ministerul Educației va publica subiectele de la BAC 2024 și baremele de corectare după ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Urmează proba obligatorie de profil
Bacalaureat 2024 continuă marți, cu a doua probă scrisă, cea obligatorie a profilului (matematică sau istorie). Joi, va avea loc proba la alegere a profilului și vineri proba la Limba și literatura maternă de la examenul de BAC 2024.
Primele rezultate de la BAC 2024 vor fi publicate în 8 iulie. În aceeași zi, între orele 12:00-18:00, cei nemulțumiți de nota primită pot depune contestații. Pe 12 iulie vor fi afișate rezultatele finale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației.
Comentariile portalului
Aradul a mai pierdut o mare valoare. Părintele Sorin Seviciu a fost un om deosebit, înzestrat cu un inegalabil famec datorat modului în care știa să-și pună î (...)
Am pomenit undeva că Șeful de Galerie și Mitomanul Mistic au legătură cu evoluția cursului euro-dolar-leu ? Vor avea după 18 mai. Și tare îmi e că deprecierea va fi (...)
E dreptul oricui să organizeze manifestații. Dar ura și intoleranța sunt ,,calitățile" susținătorilor fanatizați ai cuplului comic Gică Șef de galerie- Georgescu Piticul Pinocchio. Î (...)