joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Sub influența drogurilor sau a alcoolului la volan și alte infracțiuni rutiere în județul Arad

    de Special Arad | 26 aprilie 2022, 5:32 PM | Știri Arad | Urmăriți

    0

    Imagine cu rol ilustrativ (foto: IPJ Arad)

    Polițiștii Orașului Ineu au depistat la data de 25 aprilie un tânăr de 18 ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism pe raza localității Ineu, iar testarea cu aparatul DrugTest a indicat o valoare pozitivă la amfetamină. Bărbatul a fost transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice și în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive, informează Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

    Polițiștii Orașului Curtici au depistat tot ieri, 25 aprilie, un arădean de 49 de ani, care conducea un autoturism pe DJ 709B, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,88 mg./l. alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

    De asemenea, polițiștii Orașului Lipova au depistat luni un bărbat de 32 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din Lipova și în urma verificărilor a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În plus, testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,30 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

    Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat astăzi, 26 aprilie, în jurul orei 01:30, un algerian de 23 de ani, domiciliat în municipiul Arad, care conducea un moped pe strada Poetului din municipiul Arad. În urma verificărilor a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu figurează ca fiind înregistrat sau înmatriculat.

    În toate cauzele au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

    În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.

    Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 42.000 de lei. 
    Totodată, au fost reținute 5 permise de conducere.

    „Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări”, anunță IPJ Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.