sâmbãtã, 22 martie, 2025

Special Arad Logo

    SUA exclud Europa din negocierile de pace cu Rusia privind Ucraina, dar precizează că „va fi consultată”

    de - | 15 februarie 2025, 8:14 PM | Internaţional

    0

    Keith Kellogg (foto: Scott Davis / Wikipedia)

    Keith Kellogg, trimisul special al lui Donald Trump pentru Ucraina, a declarat la Conferința de Securitate de la München că Europa va fi consultată, dar exclusă efectiv din negocierile de pace dintre Rusia, SUA și Ucraina. A subliniat că interesele europene vor fi luate în considerare, dar a îndemnat liderii UE să vină cu propuneri concrete, nu doar să se plângă de excludere, scrie Biziday, citând The Guardian și CNBC.

    Kellogg a explicat că eșecul acordurilor anterioare s-a datorat numărului prea mare de participanți fără capacitate reală de implementare și că, de această dată, negocierile vor fi mai restrânse. SUA își propun să evite reluarea războiului și să asigure suveranitatea Ucrainei, însă o garanție de securitate clară încă nu a fost definită. În prezent, negocierile se desfășoară separat cu Rusia și cu Ucraina și aliații săi.

    Declarațiile lui Kellogg au stârnit îngrijorare în Europa, unde liderii nu au încredere în Trump și se tem de un acord avantajos pentru SUA, dar riscant pentru securitatea europeană. Ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, a anunțat o întâlnire la Paris inițiată de Emmanuel Macron pentru a discuta situația. Totodată, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut accelerarea eforturilor pentru o armată europeană, iar premierul polonez Donald Tusk a avertizat că Europa trebuie să-și definească urgent propria strategie privind Ucraina.

    Interesul pentru un acord de pace a crescut după ce Trump a discutat telefonic separat cu Putin și Zelenski. Inițial, a sugerat un acord bilateral SUA-Rusia, dar ulterior a afirmat că și Ucraina, alături de alți actori statali, va fi implicată.

    Surse: Biziday, The GuardianCNBC

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.