Studenții UAV, premiați de Academia Națională de Muzică
Comunicat. Două premii întâi și multe alte premii pentru studenții și cadrele didactice ale UAV din cadrul Facultății de Științe Umaniste și Sociale a Universității Aurel Vlaicu – programul de studiu Muzica, la cea de-a 14-a ediție a Conferinței Internaționale „Artă și educație”. Evenimentul a fost organizat în perioada 6-8 Aprilie 2022 de Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca.
În cadrul conferinței a fost organizat Concursul Național Studențesc de Antreprenoriat și Management Artistic S-M-ART ediția I și Concursul studențesc ABC pentru profesia didactica – secțiunea Pseudoinstrumente.
La primul concurs, la care au fost înscrise 44 de proiecte, studenții UAV au obținut 2 premii I și un premiu II, iar în cadrul celui de al doilea, studenții UAV au obtinut 1 premiu I, 1 premiu II, 1 premiu III și 12 premii de originalitate.
Toate lucrările prezentate în cadrul acestui concurs urmează să fie publicate într-un volum, în decursul acestui an universitar.
„Aceste rezultate confirmă valoarea școlii de muzică din cadrul UAV, implicarea profesorilor și dorința studenților de a performa. Nu pot decât să-i felicit și să-i asigur de întreg sprijinul universității în demersurile lor, în dorința lor de afirmare”, a punctat rectorul UAV, Ramona Lile.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)