Doamna Cati Andronescu pare că s-a retras din fruntea Învățământului românesc. Nu a demisionat (așa ceva nu există, ca leacul împotriva cancerului), dar pare, așa, cum să spun?, dusă cu capul. Mai exact, cu mintea, prin alte părți. Poate, de când cu președinția asta europeană, s-o fi  băgat cu capu-n învățământul bătrânei Europe. Altfel, cum ar fi îndrăznit o șefuță de inspectorat județean să-i umble cu lingura în ciorba cu atribuții? Cum să te lauzi, tu, șef de inspectorat județean, că ai luat niște decizii pe care DOAR ministrul le poate lua? Sper că s-a înțeles, că vorbim despre șefa învățământului arădean, Anca Stoenescu. Din capul locului o avertizăm pe doamna Cati să aibă mare grijă cu Ancuța noastră, că, vorba lui Caragiale, e damă bine și se are tot bine cu câțiva domni puternici care și-ar băga de îndată mâinile prin foc, prin…, te și miri prin ce locuri calde, pentru dânsa.

Dar, haideți să vedem cum s-a delectat Ancuța noastră, șefă de învățământ județean, din farfuria cu ciorbă ministerială a doamnei Cati.

Să începem, că așa-i frumos, cu câteva explicații ajutătoare, pentru cititorii ne-dascăli. Așadar, ca să funcționeze atât de prost și să producă atâția agramați pentru parlament și facebook, învățământul românesc este organizat într-o rețea (știți ce-i aia „rețea”, din filmele cu mafioți, nu?). „Rețea şcolară a unităţilor de învăţământ de stat şi particular preuniversitar” se numește la noi și, dacă ar fi să ne luăm după ce zice legea educației naționale, „se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor şcolare”. În traducere liberă, primăriile numără copiii, zugrăvesc școlile și grădinițele, repară ce-i de reparat, înlocuiesc geamurile sparte, montează scrumiere (că e democrație și elevii nu au voie să arunce chiștoacele pe jos, ca pe niște coji de semințe) pregătesc banii cantină, curent, căldură, telefoane, transport școlar, băncuțe și catedre (în Teleorman, și pentru tablourile tovarășilor și tovarășelor), doar că organizarea propriu-zisă trebuie avizată de Ancuțele și Ancuții județeni, cu naveta făcută la zi. Avizate conform, nu consultativ, ceea ce înseamnă, în realitate, controlul asupra organizării rețelei școlare la nivel județean, pentru că lipsa avizului blochează orice inițiativă a primăriilor.

Partea frumoasă și deșteaptă este că rețeaua asta se organizează anual, nu din patru în patru ani, ca alegerile parlamentare sau, de câte ori este nevoie, ca numirile premierilor lui Daddy. Deci, în fiecare an administrațiile locale din comunele și orașele patriei noastre  organizează câte-o rețea școlară în funcție de câți bani le-au mai lăsat guvernul, și tot de atâtea ori, Ancuțele și Ancuții județeni își dau sau nu avizul, în funcție de câți prieteni sau colegi de navetă au de aranjat.

Partea interesantă este că, în cazul în care „clanurile” nu se înțeleg asupra rețelei anuale, ultimul cuvânt îl are, ministerul care tranșează carcasa aflată în divergență: o pulpă, la Ancuțul de Cluj (să zicem), o alta la Ancuța de Arad (să sperăm că nu) și așa mai departe – la Teleorman nu există divergențe, pentru că acolo se organizează altfel rețelele… Totul, la termene precise – chiar mai precise decât transporturile din filmele amintite. Așa că Ancuțele și Ancuții își dau sau nu avizul până în 11 ianuarie, transmiterea la Minister a rețelelor bine organizate, până în 21 ianuarie, a celor în care pilele inspectorilor județeni Ancuțe sau Ancuți nu și-au găsit locul dorit, până în 26 ianuarie, iar emiterea ordinului de tranșare, în 21 iunie, după ce alegerile europarlamentare s-au terminat, doamna prim-ministru va fi gata să semneze procesul-verbal de predare a președinției Consiliului UE, cu observații la lista de inventar iar Daddy va avea demult a doua nevastă.

Și-acum să revenim la ciorba ministerială, până nu se servește desertul.

V-am mai spus că doamna Ancuța este nu doar șefa învățământului arădean, ci și fostă colegă de navetă cu Anișoara, celebră în Pecica nu atât pentru activitatea de educatoare, cât pentru legăturile strânse (strânse cu adevărat) cu Africa neagră. Mă rog, treaba ei, dumneaei, doar că ajunsă directoare de grădiniță, a cam dat iama în banii publici (gurile slobode spun că a decontat, pentru grădiniță, inclusiv tampoane – „bucăți de vată sau de tifon sterilizat, care se aplică pe o rană pentru a opri o hemoragie sau care se introduc într-o cavitate naturală a organismului în scopuri terapeutice”, conform Dex 2009 – ca să nu mai vorbim despre zecile de milioane decontate pentru convorbiri telefonice cu Africa, probabil tot în legătură cu ceva cavități naturale). Prin urmare, primăria a decis anul trecut că toți copiii de la grădinița telefonată de Anișoara merită șansa de a se educa fără tampoane, așa că a fost inclusă în organigrama Școlii generale nr. 2, după modelul celorlalte grădinițe din Pecica, aflate în organigrama Liceului. Faptul a cam supărat-o pe Ancuța șefă atât de tare încât a dispus înființarea unui post pentru Anișoara. Nu de educatoare – că nu s-ar fi cuvenit să mai participe împreună la mitinguri: una boss, alta doar…os -, ci de director adjunct al școlii care a preluat grădinița. Greu trebuie să-i fi fost fără posibilitatea de a mai conferenția cu Afrikaatrup. I-am înțeles noi supărarea, evident, a înțeles-o și Ancuța (ăăă, nea Fifore, nu de curvete întrebăm, ci de corvete: ce se mai aude cu licitația?), așa că s-a zbătut să nu-și mai lase colega de navetă fără „coledzi, neicusorule” (traducere din limba zulu: „fără post de director plin”). Gândit, zis și făcut: pentru 11 ianuarie a pregătit un „nexam aviz pentru rețeaua școlară Pecica, propusă de primărie”, pentru că distinsa doamnă inspector general (ne scuzați, dom’ Fifor, dar așa-i zice, general, ce?, n-ați știut că mai sunt generali și fără stele?) dorește să-i refacă jucăria Anișoarei de Pecica (traducere din limba zulu: „jucărie”- post de director de grădiniță cu program prelungit, cu personalitate juridică și buget propriu, aflat la discreția directoarei care îl poate folosi cum vrea pentru a cumpăra tampoane, hârtie igienică și pentru a vorbi la telefon cât vrea cavitățile ei, cu orice culoare de continent).

Ce-i cu ciorba, vă veți întreba, nu-i așa? Păi, cu ciorba doamnei Cati este așa: după ce a decis cum să-i facă prietenei Anișoara, din nou, grădiniță cu personalitate juridică și buget propriu, pe banii primăriei Pecica, generala Ancuța și-a postat decizia pe facebook, pagina personală: „Grădinița PP Pecica va deveni PJ” (traducere: „grădinița Anișoarei – generala nu știe zulu, deci PP = program prelungit, nu…) va avea Personalitate Juridică, pofta ce-am poftit și asta trebuie să decidă și Cati în iunie”).

Deci, pentru ce să se mai cheltuie timp și bani cu expedierea situațiilor la ministerul doamnei Cati, de vreme ce Ancuța de Arad deja a decis ce va decide doamna ministru în iunie?

Mai în clar: Ancuța decide cum și pe ce să cheltuie primăria Pecica (sau orice alte primării care au școli sau grădinițe subordonate fostei navetiste). Și, ca să înțelegem cum se cuvine amploarea deciziei doamnei doctor în limbi: costul moftului cu iz african costă primăria Pecica aproximativ 100 de mii de euro pe an. Lăsată să continue, mâine, poimâine va decide pe ce să-și cheltuie banii părinții elevilor din școlile subordonate ei.

Și-apoi, de ce mai avem nevoie de ministru, dacă Ancuțele  și Ancuții decid în locul lor?