Ştiri aproape ratate (31). Cum se măsoară trei minute de fericire, câtă ayahuasca e necesară pentru asta, câte prime de pensionare, cât sindrom Stockholm și câtă minciună
Eu am încheiat periplul săptămânal prin ştiri cu materialul acesta de pe The Guardian despre cum a crescut şi cum a căzut prima multinaţională ayahuasca.
Ştiu că pare nelalocul său să încep ştirile aproape ratate cu un material despre halucinogene, dar haideţi să fim serioşi, nu vi se pare că trăim halucinant zi de zi în ţara asta şi că la fiecare cinci minute suntem pe cale să fim omorâţi, doar ca să vină alţii sau tot aceiaşi ca să ne salveze?
Suntem, credeţi-mă, exact ca-n materialul de pe The Guardian, într-o sectă din care ieşim cu greu după zeci de ani în care ne-a plăcut să fim minţiţi, ne-am obişnuit să fim minţiţi, ni s-a părut că nu avem altceva de făcut decât să acceptăm că suntem minţiţi, ne-am trezit că doare să fim minţiţi, am fugit de minciună, dar, deşi n-am mai vrea să repetăm povestea asta, tot ştim că avem nevoie de o minciună foarte bună ca să putem trăi.
Iată povestea băuturii din triburile indigene din Amazon devenită afacere europeană.
‘People pay to be told lies’: the rise and fall of the world’s first ayahuasca multinational
Trei minute de fericire pentru știri din weekendul trecut
Săptămâna trecută aș fi început cu trei minute de fericire știrile mele ratate și chiar așa le-am început, după cum se vede mai jos, dar nu le-am dus până la capăt. Au fost prea puţine cele trei minute.
„O clepsidră care măsoară trei minute, ca să ştie cât durează fericirea, a primit de la Adriana Babeţi, aseară (în weekendul trecut, acum), Raluca de „La două bufniţe” la petrecerea de închidere a singurei librării independente din Timişoara, petrecere care a închis prea târziu pentru librari strada pe care funcţiona librăria.
O menghină ca să ştie unde este şi unde rămâne a primit cealaltă bufniţă, Oana. Nu ştiu dacă am citit vreodată de vreo petrecere mai dureroasă la care mi-aş fi dorit neapărat să fiu”.
Între timp s-a închis și singura librărie din Valea Jiului, doar ca să înțelegem unde e România în 2025. Se va deschide, însă, cea mai mare librărie Cărturești din țară, la Cluj, ca să nu uităm că avem parte de două Românii.
La Arad avem și librării independente și două Cărturești. Nu știu cum supraviețuiesc, nici nu vreau acum să mă gândesc. Știu numai că noi încă n-avem de ce să ne plângem pe tema asta.
Sunt altele de care putem să ne lamentăm de dimineața până seara.
La Arad, de pildă, ca să supravieţuieşti când nu vrei să faci toate compromisurile unui oraş mic, trebuie să munceşti din greu, să speri la mai bine, să tot speri, să refuzi petreceri la care îți dorești să fii și să cobori sub pământ ca să te salvezi.
Așa am trăit în ultimul timp. Acum două săptămâni, din Undergroundul lui Ovidiu Balint. Am încheiat zilele mele de festival cu o piesă despre jurnalism, „Lesson in Journalism without Hypocrisy”, una dintre cele mai bune şi mai puternice vizual spectacole din acest an, și am visat cum aș fi putut ajunge la celelalte piese de teatru, de sub pământ sau de pe scenele clasice, dacă aș fi avut mai multă energie și o mai iscusită gestionare a timpului (miraculoasă, uneori).
Cum, dacă m-aș fi priceput mai bine la timp, aș fi putut să ajung și la petreceri în alte orașe, să o ascult și pe Oana Ștefan și pe celelalte poete la Festivalul Zile și Seri de Literatură Doinaș SAD, să merg să văd și la Arad, la Arta, iubirea mea de la TIFF, să mai merg și la lansări de carte și concerte.
Nu mi-a ieșit mai nimic din cele de mai sus, dincolo de poveștile de seară de la Underground, înghețate sau de saună, în toate limbile pe care nu le știu, dar am încercat să le înțeleg și a fost aproape destul.
Am dat mai apoi de materialul acesta și am înțeles că mie mi-e bine:
A face jurnalism într-un regim iliberal este un act de rezistență
Apoi am dat de poezia asta, a lui Dan Sociu, din care pun aici finalul și am fost mulțumită de toate:
Și mai apoi am ascultat muzică de genul acesta și a fost tare bine:
Lupii, mieii, taxele, cinele, premeditarea
N-am să construiesc de tot știrile mele ratate de săptămâna aceasta cu josul în sus. Destul a fost că am început cu halucinogene și poezie totul. Mă întorc la dezastre.
Nu știu câte știri ați citit în ultimele două săptămâni și câte ați ratat. Știu că nu aveați cum să ratați nici măsurile de austeritate, tura 1, propuse de Guvern Bolojan, nici nunta vedetelor de la Veneția, nici pantera plimbată prin toate locurile din România asta, nici problema urșilor, nici ultimele dezamăgiri legate de Praid.
Nu știu cum le-ați privit pe toate. Eu am încercat cu detașare, luptând să mă distanțez cât pot de mult de gândul care îmi tot dădea târcoale: că, în timp ce eu voi plăti pentru fiecare din deciziile din știrile de mai sus, cineva va face bani de pe urma lor.
Așa, ca de pe urma războiului:
Trebuie doar să fii de partea bună a afacerii, mi-am tot repetat: lupul, nu mielul. Și, ca să fii acolo, trebuie să nu te miște defel nici dramele personale, nici cele naționale. Trebuie să continui să-ți vezi de ale tale, așa cum și-au văzut și cei de la Salrom, care au plătit cina de după dezastrul de la Praid cu 12.000 de euro.
Acum, știți cum e, dacă stai să te uiți atent, mai-mai că îți vine să-i dai dreptate. Era programată de mult, era cu europeni, nu te puteai face de rușine la străini. Plus că de atunci s-au tot răzgândit pe tema plăților.
Dar n-are sens să ne facem griji pentru o cină de 12.000 de euro după un dezastru. De ce ne-am stresa că suntem în colaps, când nici mai-marii țării ăsteia, cei de dinainte (tura asta), nu și-au făcut probleme că ne va fi rău, dar tare rău. Desigur, doar nouă, iar asta și explică multe din atitudinea lor:
S-a tot uitat presa la bani, şi sinecuri, şi afaceri, și îmbogățiri săptămâna asta, dar s-a uitat, pare că, degeaba. Etapa a doua a reformei lui Bolojan, care are treabă, spune premierul, tocmai cu astea, vine mai încolo. Mai așteptăm, mai strângem noi cureaua, mai falimentăm noi, mai disperăm noi.
La ei e liniște și pace. Nu-i chiar ca la bogații lumii, dar nici rău nu le e.
Milionarii, miliardarii, mutările, săracii, apa
Nu-s ei milionari de milionari, poate și de aceea mai stau nițel în țară, mai au un job, două pe aici. Ceilalți, milionarii veritabili, se mută, se tot mută, unde cred că le e mai bine. Și unde e mai bine? În Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită. De unde se mută milionarii lumii? Din Marea Britanie și China, unde nu mai e prea bine.
Millionaires Are On The Move—Here Are The Countries Winning And Losing Wealthy Residents
În rest, miliardarii vor tot în Europa, cu nuntă la Veneția.
Venețienii nu vor asta și știu să facă proteste. Păcat că nu învățăm nimic de la cum ar trebui să reacționeze o societate:
View this post on Instagram
Nunta tot a avut loc, nu unde era planificată inițial, dar despre asta ați văzut știri peste tot.
Nu toți bogații lumii o duc bine zilele astea, cel puțin nu în America, așa că de visat la alte locuri e ceva firesc. Chiar și pentru Elon Musk, care nu se mai îndrăgește cu președintele Trump, iar cel din urmă face deja glume cu deportarea miliardarului.
View this post on Instagram
Totuşi, Elon Musk nu visează să plece repede din America, ci să îşi facă partid:
Pe milionari nu-i prea taxează nimeni, că altfel pleacă de pe acolo. Pe noi, toți ceilalți, ne așteaptă fie taxele, fie amenzile.
Dacă ești american de rând și vrei în alte țări care nu sunt agreate de administrația SUA, s-ar putea să plătești amenzi usturătoare. 250.000 de dolari pedeapsă pentru că ai vizitat Cuba.
View this post on Instagram
Dacă ești și mai sărac de atât și nu-ți permiți vreo excursie, vreo evadare, vreo creștere de taxă, s-ar putea să-ți pară foarte scumpă și apa. Și la noi, în România, chiar e:
Cât costă să-ți fie sete în România? Cât plătim pentru apa cu TVA într-o țară în care nu primești apă pe gratis la restaurante, ne spun cei de la Pressone.
Apă cu TVA și rușine: cât costă să-ți fie sete într-un restaurant din România?
Haideți să nu mai stăm mult în zona știrilor de genul acesta, care îți vorbesc de lupi, ție, miel. Sunt sigură că le-ați dezbătut pe toate: cum e cu bursele elevilor și studenților, cum e cu sporurile de condiții vătămătoare tăiate chiar celor care ar merita din plin să primească înzecit, cum e prin consilii de administrație și prin instituții de stat, cum e cu femicidul, cum e cu legea pe la noi și cum ea nu aplică doar când e cazul.
Cu femicidul e treabă serioasă în alte țări, că la noi e tot treabă doar de femei.
View this post on Instagram
Justiția, dreptatea, credința și convingerile
Cu justiția nu-i treabă nici de bărbat, nici de femeie. Nu-i treaba nimănui. Și, ca atare, nici primele de pensionare ale judecătorilor de la CCR n-ar trebui să fie vreo treabă prea serioasă. Mai ales că încă nu sunt încasate, chiar dacă sunt blindate de toate legile țării.
Mai avem mult până ne facem mai bine nițel, ca societate.
Dacă nu mă credeți, haideți să vă provoc puțin. Știți care a fost primul comentariu pe Facebook la știrea aceasta simpatică rău:
Preotul DJ Guilherme va mixa la Cluj-Napoca, în cinstea cardinalului Iuliu Hossu
„Dacă e preot, ar trebui să-ţi vadă de preoţie.”
Aici suntem. Niciun pas mai înainte. Indiferent câte știri de prin alte lumi vedem și cât de drepți și deschiși la minte ne ținem.
Ochi, urechi, demență, ciocolată și Superman
Măcar noi de noi să avem grijă, dacă statul, vecinii, lumea de pe Facebook ne-ar da în cap. Cu chestii simple să avem grijă, dacă cele mari nu țin de noi:
Get earplugs – and never remove wax at home: 16 ways to protect your hearing, chosen by audiologists
Mai jos și chestiuni mai serioase, cele mai serioase poate: demență, Alzheimer, boli și vedere, care poate să-ți spună cu mult înainte cam cum vei sta cu memoria.
Your Vision Can Predict Dementia 12 Years Before a Diagnosis, Study Discovers
Brain Criticality May Hold Key to Learning, Memory, and Alzheimer’s
Despre boli, dar mai ales despre singurătate și bătrânețe e mai jos, dacă îţi întorci iar fața spre România:
View this post on Instagram
Cum ar trebui procedat mai departe e greu de spus, poate ar fi bine pentru toți, și pentru stat, și pentru noi și sănătatea noastră, să nu mai ieșim niciodată la pensie, dacă putem. A win-win situation.
Cum stăm cu vârsta de pensionare în România? Suntem pe la mijlocul clasamentului actual și vom fi mai jos în viitor. În momentul de față, Danemarca ocupă primul loc, după ce a ridicat vârsta de pensionare la 70 de ani. Știu ei de ce.
View this post on Instagram
Adevărul e că toți ne vor harnici, ba chiar niște eroi. Un alt adevăr e că toți avem nevoie de câte un Superman. Cu cât mai sus, cu atât mai bine, ca să avem la ce visa. La Londra și-a făcut apariția. În România, supermanii noștri n-au atâta suplețe, deși tot plutesc deasupra maselor:
View this post on Instagram
Cerul, apa, gogoașa, titlurile bune și Sindromul Stockholm
Dacă vă uitaţi însă sus, spre cer, după supermani sau alţi eroi, puteţi vedea câte ceva în nopţile de iulie şi astronomii spun că merită:
8 night sky events to see in July, from a ‘buck moon‘ to a rare view of Pluto
Dacă rămânem pe pământ, ba chiar sub apă, puțină frumusețe tot găsim. Eu am găsit-o în imaginile de mai jos:
View this post on Instagram
Și, tot legat de frumusețe, dar și de sănătate, mai ales de sănătate, deși nu pare, mai jos e cea mai bună știre din știrile acestea aproape ratate:
View this post on Instagram
De la 53 la 23. Haideți că mai avem șanse, dacă supravieţuim tuturor.
Până atunci, dacă tot ne dau toți dureri de cap, e bine de aflat dacă Coca-Cola te poate ajuta la migrenă. Nu știu ce v-au spus vouă prietenii, dar eu știu de la ei că, dacă bei Coca-Cola și mănânci sticks-uri, scapi de criză de fiere. N-am găsit spun cercetătorii pe tema asta, dar cine are nevoie de cercetători în ziua de azi când ai prieteni și Facebook.
Can drinking Coke really help with migraines? Science says yes—at least for some
Știu, însă, sigur că migrenele pot trece cu o vacanță. Și dacă tot vine, pun AICI niște cărți pentru vacanță de la Noise Poetry, de unde am luat câteva dintre poeziile din știrile mele ratate:
Dacă rămâneţi pe acasă, bucurați-vă cât mai puteți de cultură, până când mai aveți de ce:
Ce-i drept, la Arad pare că vine o săptămână cu mai puține evenimente culturale, față de maratoanele din săptămânile trecute. E Fusion Festival a lui Ovidiu Balint, în noul parc privat deschis publicului, va fi joi, probabil, cea de-a doua proiecție în grădina de vară de la Cinema Arta, în weekend se închide iar bulevardul ca arădenii să se poată plimba pe unde circulă de obicei mașinile, la Open Bulevard, trupa Taxi vine să cânte în Flex pe 11 iulie,
Puțin mai departe, dar tot în weekendul ce vine, e Gărâna Jazz Festival, ediția cu numărul 29, încă mai puteți vedea ArtEncounters la Timișoara și sigur multe alte evenimente culturale pot fi bifate prin vecini.
Uneori, însă, e nevoie și de pauză, ca să mai ai timp de citit.
De relaxat niţel:
şi de meditat la titluri şi talent, la ceai şi antipatie:
Și, de cele mai multe ori, fără să vrei, e nevoie să te întorci și la muncă, la realitatea imediată, la victime și călăi contemporani. La dependența de călăi și la reconsiderarea tuturor lucrurilor.
Pun în încheiere știrea asta despre victime și mecanisme de apărare pentru a face față situațiilor traumatizante prin care trecem. Cu citatul ăsta, al uneia dintre victime, de la care a plecat Sindromul Stockholm: „Este o formă de învinovățire a victimei. Am făcut tot ce am putut pentru a supraviețui.”
Ne vedem, tot miei şi tot despre lupi, tot aici, probabil duminica viitoare.
Citește și:
Ştiri aproape ratate (28). Ţara-mlaştină, ţara-confiscată, ţara-panică
Știri aproape ratate (27). 5 minute pentru România, o sută de violuri și cum arată lacrimile de țară
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Galerie foto
-
9
-
Comentariile portalului
Care e fenta? Ultrasul Zoli își încoarda muschii și -si ia numele altora.
#Francisc Zoltan Bun venit în România onestă ! Unii încep să se prindă de fentă. Alții persistă în prostie și sunt convinși că e bine ce se întâ (...)
Și cine e de vina?