Nu-mi plac zilele comunelor, festivalurile de la sat. Sunt puține festivaluri prin comune şi orăşele care chiar mă încântă. Mi-e greu să nominalizez vreunul din ele care să fie organizat în judeţul Arad. E Bulci Fest desigur, care își va scrie povestea sa folkistă cu iz hipiot la început de august, dar, dat fiind că organizatorii îmi sunt prieteni, devin tare subiectivă când vorbesc de el. Aş aminti, totuși, că aici te poţi simţi de parcă chiar nimic altceva nu mai contează decât relaxarea în haine largi cu imprimeuri cu flori.

Toate celelalte festivaluri axate în jurul muzicii și a tradițiilor din județ îmi lasă un gust amar. Aici tradițiile sunt îngrămădite într-un colț, de parcă acestea ar fi oaia neagră, în timp ce muzica, de cele mai multe ori îndoielnică, e vedeta, lăsând puțin loc câtorva dansuri populare. Festivalurile sunt condimentate uneori cu una, maximum două vedete naţionale, care nu neapărat sunt în tema festivalului.

În rest, vorbim mereu de aceeaşi mici şi bere, cărnuri prăjite pe grătar, același nor de fum, care se unduieşte pe muzica dată la maximum, exact aceleași produse chinezeşti pe mese de lemn cu bănci de lemn, sau, mai rău, pe mese de plastic cu scaune de plastic, umbrele identice şi scene monumentale trase parcă la indigo, pentru a căror închiriere se plătesc sume extrem de mari.

(Festivalurile de succes, cu artişti de succes, au „secretele” lor)

Mera – un festival, de pus pe suflet, într-o şură

Aş putea să amintesc, departe ce-i drept de lumea arădeană, festivalul de la Gărâna, sau fostul festival de jazz de la Smida, dar aş fi nedreaptă, pentru că în cazul ambelor festivaluri altul a fost conceptul, altul publicul şi, ca atare, altele propunerile.

Dar dacă ar fi să aduc în discuţie, totuși, un festival cu muzică tradiţională într-un sat din România care m-a impresionat cu adevărat nu aş putea să nominalizez decât Mera Festival, un festival cu muzică tradiţională românească, ungurească, ţigănească, sârbească, cehească, peruană, indiană etc. care are loc într-o şură şi pe terenul din spatele ei. Sunt şi aici tarabe cu mâncare tradiţională, dar meşterii populari din zonă şi-au găsit loc şi ei chiar la intrarea în festival, iar hamacele din poiana din spatele șurii te mută în altă lume. Merită o dată în viaţă să mergi la Mera, un festival de început de august, cu toată lumea parcă îmbrățișată pe scena şurei doar ca să savureze pitorescul locului și festivalului.

Câteva consideraţii legate de naţionalitatea organizatorilor, gusturile lor și diferențele pe care acestea le imprimă evenimentelor, ori satele în care au loc festivaluri devenite importante s-ar putea face, ușor, dar nu acesta e scopul ştirilor dintr-o lume mai bună pe care mi le-am propus să le fac de acum înainte.

(Melitzazz, festivalul din Leonidio şi publicul său relaxat)

Melitzazz, un festival contemporan pentru vânăta tradiţională

La mii de kilometri distanţă însă, tot în Balcani, dar fără iz de Balcani, un orăşel cu câteva mii de locuitori, sub cinci mii, reușește cu un festival al vinetei să adune mii de turiști, toți veniți să ia parte la eveniment. Festivalul Melitzazz are loc în Leonidio (Peloponez, Grecia), un orăşel cu nici 5.000 de locuitori, dar cu istorie bogată şi cu noroc: are plaja aproape şi muntele, un perete de căţărat, al treilea cel mai important perete de căţărat din Europa, spun unii, acolo unde se opresc casele.

Dar nu a fost de succes de la început festivalul, a trebuit reinventat pentru a fi ce e astăzi.
Acum, însă, la poalele muntelui şi lângă mare, mii de oameni vin să asculte jazz şi să testeze mâncărurile făcute cu celebra vânătă din zonă. Oferta e mult mai bogată decât vinete şi muzică, iar atracția Melitzazz a devenit, ca atare, mult mai mare.

Festivalul de aici are însă organizatori importanţi, din care nu lipsesc, cum e de așteptat, nici primăria, nici grupul de acţiune locală din zonă, şi are desigur ce are orice festival serios din lumea asta: un director artistic (aici în persoana lui Sotiris Bolis). Are şi invitaţi din alte ţări, anul acesta cu precădere din România, şi chefii care fac spectacol cu gătitul lor ( pentru festivalul din iulie 2024 acesta a fost Adrian-Lucian Sipoteanu), cu degustări de produse tradiţionale din alte zone (în 2024 produsele au venit din Arad, Cluj, Bistriţa Năsăud) şi evenimente conexe, gândite a avea loc în aceeaşi perioadă cu Melitzazz-ul.

(Peretele de căţărat, cu vânătă, gândit pentru cei mici în faţa Fabricii de cultură din Leonidio)

Tsakoniki Melitzana, în sărbătoare

De mai bine de un deceniu, oamenii din orașul peloponezian Leonidio aduc un omagiu celei mai prețioase bogăţii a lor: vânăta (Tsakoniki Melitzana), reușind în timp să pună pe picioare unul dintre cele mai interesante festivaluri din Grecia.
Nimic altceva nu mai contează în cele cinci zile de festival decât să încoroneze vânăta, considerată unică în regiune, o vânătă de mici dimensiuni, subțire, mov deschis și fără semințe, care e apreciată de bucătari din întreaga lume pentru textura sa fragedă și dulceața subtilă.

Ca să fiu sinceră, mai contează și muzica, liantul festivalului, și producătorii locali, pe care organizatorii se străduiesc să-i promoveze cât mai mult posibil.

Și în asta mi se pare că stă forța acestui festival: în promovarea valorilor locale într-un ambalaj contemporan, cu grijă imensă față de localnici și ofertele lor, fie ei producători, artiști stradali, scriitori, cercetători.

(Una dintre piaţelele în care au avut loc concertele)

Grija pentru localnici şi pentru tradiţiile din zonă

În fiecare zi, scenele pe care s-au ținut concertele în acest început de iulie, nişte piedestaluri cu doar câteva lumini şi câteva boxe, au fost montate în alte piaţete din orăşel, pentru ca nicio zonă să nu rămână descoperită, neglijată de festival, şi vreun business local să fie defavorizat. În pieţele în care au avut loc concertele, nu existau tarabe ale comercianților veniți din alte zone, la care să se vândă băuturi sau mâncare, ci miza era ca cei care iau parte la festival să vină să consume de la restaurantele şi tavernele din zonă.

Meşterii populari invitaţi să-şi expună marfa nu vindeau mâncare și băutură de consumat pe loc, ci produse îmbuteliate, ambalate și protejate de soarele dogoritor. Invitații festivalului, așa cum a fost cazul producătorilor/ promotorilor brânzeturilor din Balcani, și-au expus și ei marfa, dar aceasta era propusă doar pentru degustat, pentru ca locuitorii zonei să se familiarizeze cu produsele și să vadă diferențele și asemănările dintre culturi.

Pentru că, în timpul zilei, temperaturile treceau de 40 de grade, toate evenimentele erau gândite începând cu ora 20.00. Concertele, cu excepția artiștilor stradali, cine-concertele, demonstrațiile culinare, expozițiile temporare, toate începeau după ce se lăsa seara, ca atmosfera din orașul de la poalele stâncilor să fie una de poveste și ușor de respirat.

(O altă piaţetă în care a avut loc unul dintre cine-concertele de sâmbătă seara)

Oficialii nu au ocolit Melitzazz-ul

La festivalul dedicat vinetei şi jazzului au venit însă nu doar grecii, de prin toate colţurile ţării, şi străinii, aflaţi în concediu în Grecia, ci şi oficialităţi de prin ţară: primarul Atenei, reprezentanţi ai ministerelor şi ambasadelor.
Cu toţii au onorat invitaţia celor care au de gând să cinstească an de an, cu ajutorul unui festival modern despre tradiţii, vânăta celebră din zonă, pe care Uniunea Europeană a recunoscut-o ca produs cu Denumire de Origine Protejată (PDO) în 1996.

Ce propune an de an Melitzazz? Îi atrage pe turişti spre orăşel și portul din vecini, ori spre peretele de căţărat de la ieşirea din localitate, cu degustări de mâncăruri din vinete, cu muzică de calitate, dans, workshopuri și expoziții. Evenimentele din anii trecuți au mers de la muzică flamenco, coregrafii și lecții de dans, la dansuri orientale, ansambluri de percuție, trupe de jazz țigănesc, instrumentiști din Balcani, muzică tradițională cipriotă, DJ, dar şi colaborări cu orașe înfrățite și prezentări de produse tradiţionale ale prietenilor cu care sunt implicați în proiecte europene.

Locuitorii din Leonidio îi întâmpină pe toți cu o urare din limba lor, care încă se mai vorbește aici, tsakoniana: „Kaour ekanate… Oreyi ta Tsakonia e Athripoi ini xerounte na tsouni, na zioi tsai, na glegioi” (Bine ați venit! Oamenii din Tsakonia știu să mănânce, să trăiască și să petreacă) Și știu și cum să facă un festival reușit, care să revigoreze tradițiile tsakoniene.

(Leonidio, după furtună, ziua, fără aglomerația din serile de festival)

Leonidio, tsakoniana, vânăta şi festivalul

Tsakoniana, care încă se vorbește în Leonidio, este una dintre cele mai vechi limbi din lume.
Vânăta tsakoniană este cea mai cunocută vânătă din Grecia, devenind produs cu Denumire de Origine Protejată (PDO) în 1996, iar Melitzazz a devenit unul dintre cele mai interesante și aparte festivaluri din Grecia.

Leonidio, acolo unde este organizat festivalul, este așezat între lanțul muntos Parnonas și mare, are o populație de sub 5.000 de locuitori, este capitala regiunii Tsakonia, cunoscută pentru particularitățile sale culturale și lingvistice, și se bucură de turism pe parcursul întregului an, datorită muntelui și a mării.

Povestea oraşului o poţi afla chiar de la locuitorii săi, dornici să-şi facă cunoscută istoria şi tradițiile. Poți afla astfel că imigranții care au plecat din zona Tsakonia în lumea largă s-au întors acasă în cele din urmă, creând arhitectura și patrimoniul cultural de astăzi al micului oraş de munte. Și în jurul acestei idei a fost creat tot festivalul. Anul acesta tema aleasă a fost „Nostos”, iar numele spune tot.

La Leonidio, între 3 şi 7 iulie, a avut loc cea de a 12-a ediție a Melitzazz, o sărbătoare de cinci zile unde patrimoniul tsakonian s-a întâlnit cu sunetele și muzica contemporană, cu lucrări de artă, expoziții, proiecții de filme, workshopuri pentru adulți și copii, tururi ghidate, arome locale, gastronomie, delicatese bazate pe vânăta tsakoniană și bunătăți locale, în piațele, pe alei, pe malul râului, în școli, și în fabuloasa Fabrică de cultură, renovată pe bani de la Guvern.

***

„Știri dintr-o lume mai bună” nu-mi aparține. Am furat ideea de la un om dintr-o lume mai bună, ca să devin și eu, dar și dumneavoastră, cititorii mei, mai buni prin povești frumoase. Și asta este propunerea mea din această nouă rubrică, de știri mai bune.

Citește și: 

Festivalul de la Bulci revine. Ce artiști sunt așteptați

Cine va cânta anul acesta pe scena de la Bulci Fest. Au fost anunțați deja 14 artiști