Start și la „Dimitrie Țichindeal”! Copiii de la grupa zero au fost aplaudați de sute de elevi prezenți la sala de sport a liceului (GALERIE)





Momente emoționante pentru copiii de la grupa 0 de la Colegiul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”. „Ascunși” în sala de sport a liceului, sute de elevi și părinți i-au aplaudat pe cei mici la intrarea acestora în circuitul școlar.
Ploaia i-a obligat practic pe toți cei de la „Pedagogic” să se înghesuie în sala de sport. Au fost invitați de marcă, de la Primărie, de la Inspectorat, părinți, elevi, rude, prieteni, de peste tot… Cei mai emoționați au fost cei mai miic, cei de la grupa zero care astăzi și-au cunoscut noile învățătoare. Pentru ei va fi altfel. Grădinița e o amintire pentru ei și de astăzi au intrat în circuitul școlar.
Cei mai mari aveau zâmbete pe buze. Nu știm dacă pentru că a început școala, dar suntem siguri că s-au bucurat de revedere după trei luni de vacanță. Urmează teme, lecții, note, dar în primul rând urmează o muncă titanică pentru ca elevii de la Țichindeal să devină la rândul lor formatori de caractere.
Comentariile portalului
Mulțumesc
Bună ziua, e necesar pentru că e vorba despre o lucrare publică, într-un spațiu public, care este folosit de arădeni, care se modernizează pe bani publici, nu pe (...)
Da ,astfel da acțiuni ar fi necesare mai dese,și in municipiu , eu locuiesc pe str Calea Romanilor și aud bubuituri de eșapament la mașini și motociclete !! (...)