Stadionul UTA, subiect de glumă într-o piesă a teatrului din Galați!

    de Dan Lazăr | 13 noiembrie 2019, 10:49 AM | Sport

    1

    Se întâmplă la Festivalul de Teatru Clasic din Arad: într-o piesă a teatrului din Galați se ia în derâdere lentoarea cu care se construiește stadionul UTA!

    „Salba dracului”, primul spectacol montat de regizorul Alexandru Dabija pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați, este o adaptare după „Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului”, întâia comedie cu tematică originală a lui Vasile Alecsandri, și descrie moravurile din societatea vremii, pe care le regăsim și în România de azi. Piesa pusă în scenă la malul Dunării a ajuns și la Arad, fiind prezentă, cu destul succes, în această săptămână, la festivalul de teatru din orașul nostru.

    Un moment inedit s-a petrecut spre finalul piesei gălățenilor, când actorul Ștefan Forir (Baronul Forir Von Gartenberg – în piesă) a fost prezentat de colegul său Florin Toma (Iorgu) drept un personaj cu puteri nebănuite, „care poate să mânânce smoală și monede, dar și să construiască stadionul UTA din Arad”, lucruri ce păreau imposibil de realizat pentru privitori (ceilalți actori), adunați la spectacolul-farsă pus la cale de cele două personaje.

    Se lucrează de peste 5 ani

    În iunie 2014 a început demolarea arenei construite în 1945 de Baronul Francisc Neuman și de atunci UTA nu a mai revenit în propria casă… În ceea ce privește numărul de locuri, din stadionul de 17.500 de locuri, câte se anunțau la început, s-a ajuns la unul de 12.500, ca la final să fie doar de 11.600 de locuri…

    Ce are Galațiul?

    Poate v-ați întrebat dacă le dă mână gălățenilor să râdâ. Astfel, Galațiul are mai multe stadioane, din care amintim: Dunărea („Nicolae Rainea”), Oțelul, Portul Roșu sau Siderurgistul. Stadionul Dunărea este cel mai mare stadion din Galați, găzduind mai multe evenimente. Are o capacitate de 23.000 de locuri, dintre care 8.000 sunt pe scaune, începand cu anul 2004. Atunci, stadionul a fost renovat ca urmare a faptului că aici și-a disputat jocurile de pe teren propriu, din campionat și cupe europene, fosta campioană Oțelul Galați. În acest an, stadionul a beneficiat de o nouă renovare, pentru un concert ZU. La rându-i, stadionul „Oțelul” are o capacitate de 13.500 de locuri, toate pe scaune.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.