Consiliul de Securitate al ONU se reunește astăzi la cererea României după incidentul cu drona rusească de la Galați
Consiliul de Securitate al ONU se reunește luni, 1 iunie, la solicitarea României, în urma incidentului în care o dronă rusească s-a prăbușit și a explodat într-o zonă rezidențială din Galați, provocând rănirea unor cetățeni români.
Decizia de a sesiza Organizația Națiunilor Unite a fost luată vineri, imediat după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), alături de măsurile privind informarea NATO și a Uniunii Europene.
Ambasadorul României la ONU, Cornel Feruță, a declarat că autoritățile române au inițiat rapid procedurile diplomatice, apreciind că pătrunderea dronei pe teritoriul național și explozia acesteia într-o zonă locuită reprezintă o problemă gravă de drept internațional.
Potrivit diplomatului, sesizarea a fost formulată în baza articolelor 34 și 35 din Carta ONU, care permit statelor membre să aducă în atenția Consiliului de Securitate situații ce pot afecta pacea și securitatea internațională.
„Imediat după incidentul provocat de drona rusească ce a explodat pe un bloc de locuințe din Galați, România a inițiat consultări la nivelul ONU și a solicitat convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate. Cererea noastră a beneficiat de sprijinul partenerilor și aliaților. Intruziunea dronei și explozia acesteia într-o zonă dens populată, soldată cu rănirea unor cetățeni români, reprezintă încălcări grave ale Cartei ONU și ale dreptului internațional”, a transmis ambasadorul.
Ședința specială a Consiliului de Securitate este programată pentru luni, 1 iunie 2026, la ora 15:00, ora New York-ului (22:00, ora României), și va avea loc cu participarea ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu.
Articolul 34 al Cartei ONU oferă Consiliului de Securitate competența de a examina orice situație care poate genera tensiuni internaționale sau amenința pacea și securitatea globală, iar articolul 35 permite statelor membre să sesizeze oficial astfel de cazuri.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)