Sprijinirea populației pentru plata facturilor și prelungirea acordării voucherelor sociale de 250 lei, agreate de Comisia Europeană





România a primit asigurări că toate programele aferente perioadei 2021-2027 vor fi aprobate în cursul acestui an, fiind eliminat astfel riscul ca ţara noastră să piardă aproximativ 5,2 miliarde euro din totalul alocării de peste 30 de miliarde de euro, susţine Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, într-un comunicat remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, Comisia Europeană a agreat posibilitatea alocării de fonduri pentru a sprijini populaţia vulnerabilă prin suportarea unei părţi din costurile cu facturile la energie (termică, gaz, curent electric). De asemenea, urmare a discuţiilor, programul „Sprijin pentru România” prin care se oferă vouchere sociale în valoare de 250 de lei o dată la două luni persoanelor vulnerabile, pentru achiziţia de alimente şi mese calde, va fi prelungit.
O delegaţie a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, condusă de ministrul Marcel Boloş, a efectuat în cursul săptămânii trecute o vizită de lucru la Bruxelles, pentru a discuta cu înalţi reprezentanţi ai Comisiei Europene. Scopul deplasării a fost clarificarea ultimelor aspecte privind închiderea negocierilor cu Executivul European pentru Politica de Coeziune aferentă perioadei de programare 2021-2027, astfel încât toate cele 16 Programe Operaţionale să fie aprobate până la finele anului.
Citește mai mult pe Agerpres.ro.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)