Rozalia Bot este o creatoare de modă care a ajuns să-și clădească un renume la nivel internațional, expunându-și creațiile la New York Fashion Week, Milan Fashion Week, Dubai etc. Însă, pe lângă succesul răsunător în lumea modei, Rozalia mai are o poveste extraordinară care ne-a ajuns recent la urechi și am considerat că merită să o facem publică, mai ales că trăim clipe tulburi în orașul nostru, în ceea ce privește sistemul medical defectuos care creează suferință în rândul copiilor, al mămicilor acestora și nu numai.

Rozalia Bot ar fi putut fi o victimă a sistemului, însă ea a decis să nu riște și și-a îndreptat atenția direct către un spital din străinătate, la nici 80 de km de Arad.

Aceasta este o poveste despre normalitate, despre profesionalismul unor medici care au înțeles că meseria pe care o fac este mai mult decât atât, că orice abatere poate avea urmări drastice. O poveste care vine ca un contrast față de comportamentul cadrelor medicale și serviciile oferite în Arad, dar și în multe alte orașe de la noi din țară. Citindu-i povestea Rozaliei, putem înțelege de ce tot mai mulți oameni decid să-și întoarcă spatele spitalelor noastre și să traverseze granița, apelând la medici străini. Menționăm încă de la început că este vorba de un spital obișnuit, de stat, nu privat, într-un orășel la 72 de kilometri de Arad: Gyula.

Rozalia s-a decis încă din primele clipe în care a aflat că a rămas însărcinată să se ducă la un medic ginecolog din Ungaria, căci aflase despre serviciile de acolo de la niște cunoștințe. „Așa am decis că vreau și eu, ca să fie totul ok. În schimb, ce mi s-a ivit mie este o situație particulară, deși mai există cazuri, dar nu multe. Mi s-a rupt apa la 30 de săptămâni. L-am sunat pe medic noaptea, mi-a răspuns la telefon îndată, ceea ce nu poți zice despre medicii de aici, mai ales dacă nu ai nicio programare. Mi-a zis să merg chiar atunci acolo, că el nu vine, însă să merg liniștită căci ajung pe mâini bune. Eu aveam emoții foarte mari, căci nevenind dânsul, am zis că cine știe pe ce mâini ajung. Am fost indignată că nu vine! Dar când am ajuns acolo, mi-am dat seama că totul era în perfectă ordine. El deja sunase acolo și erau medicii de gardă, erau o grămadă care în momentul în care am ajuns în spital mi-au făcut tot felul de analize. Medicul care era de gardă era un tinerel, stagiar, dar nu a contat, toată lumea era foarte, foarte săritoare și nu s-a pus problema să aștept nici măcar o secundă”, ne-a spus Rozalia Bot.

La prima oră a dimineții, medicul Rozaliei a fost prezent pentru a afla situația. A decis să nu o lase să nască imediat, căci în momentul în care nu apar durerile, este de preferat să se pregătească bebelușul cu diferite antibiotice, să fie mai întâi pregătit pe cât posibil pentru nașterea timpurie. După acele zile, Rozalia a născut prin cezariană un copil de 1,5 kg, însă nu i-a fost adus să-l vadă ci a fost trimis direct la incubator.

„La momentul acela, eu nu înțelegeam ce se petrece și de ce se iau aceste măsuri, eram indignată. Cum? Să nu-mi văd copilul? Căci nu mi l-au arătat, l-am văzut după 5 zile. Soțul meu l-a văzut la Terapie Intensivă unde erau copii de 600 grame, fără urechi, deci nu poți să vezi așa ceva! Și sunetele acelea de aparatură pe care le auzi la Terapie Intensivă! Dar, după o vreme, am priceput de ce nu mi l-au arătat, pentru că era un șoc. Și așa se procedează acolo, la noi nu. Acolo nu ți-l arată dacă este copilul prematur, pentru că intri într-o stare de șoc, poți să-ți pierzi laptele, poți chiar să-ți pierzi mințile atunci! Ce am apreciat acolo a fost că și când intram la Terapie Intensivă să vizităm bebelușul, că era în incubator, ei nu te lăsau să stai acolo mai mult de 5 minute pe zi. Și nici nu ar fi avut sens să stai acolo, căci e vorba de mediu steril. Acolo nu se plimbă lumea, nu fluieră prin salon. Nu ai voie așa ceva! Te speli cu toți dezinfectanții pe mâini, pe față, pe fiecare parte liberă a pielii și te îmbraci bine în îmbrăcăminte sterilă și așa intri și îl vezi din incubator, nu te joci pentru că nu e loc de așa ceva”, ne-a mai spus Rozalia Bot.

Spitalul are reguli foarte stricte. Nu riscă nimeni îmbolnăvirea copilașilor, doar pentru că un părinte vrea să-și viziteze copilul de nenumărate ori pe zi.

„Acolo nu e luxul pământului ca la noi, nu sunt geamuri termopan, nu este gresie nouă, dar este o curățenie impecabilă și tratația este extraordinară! Într-o lună și jumătate cât am fost acolo cu copilul n-am dus nici măcar un șamponel, un șervețel umed, nimic. Totul a fost asigurat. Și este o clinică de stat. Am intrat în legătură atunci cu medicul copilașului meu, căci Maternitatea e la câteva minute de Spitalul de Copii și de secția de prematuri. După ce am intrat în contact cu medicul, am văzut că în situația mea erau zeci de părinți și cu toate astea, fiecare mergea și-i plângea acolo pe umăr la medic, iar el la fiecare le zicea să stea liniștiți, căci copiii sunt pe cele mai bune mâini. Doamne, eu nu cred că aș avea răbdare să le zic la fiecare în parte. Dumnezeule! Pentru că psihologia părintelui care are copil născut prematur este mult mai sensibilă, pentru că există teama aceea dacă va rămâne în viață”, ne-a spus aceasta.

Când Rozalia a rămas însărcinată cu al doilea copil, a trecut din nou prin aceeași poveste, a născut prematur. Abia după două săptămâni de la naștere a aflat că nici nu era sigur că micuțul va supraviețui. Nimeni nu i-a spus imediat, din simplul motiv că se considera un stres mult prea mare pentru mamă care, în acele clipe, s-ar fi simțit legată la mâini. „Nici nu avea sens să-mi zică! Ce aș fi făcut? Nu aș fi avut ce să fac, aș fi mers doar să urlu acolo… Îi terminam pe ei, iar ei trebuiau să-și facă treaba. Vă zic, medicul a fost extraordinar, e înger pe pământ! Cum îți ridică moralul, cum te face să te simți în siguranță. Maxim, cât se poate! În acele momente nu știam să strig decât numele lui Dumnezeu și al medicului. Era al doilea om pe care îl chemam după Dumnezeu. Nu am cuvinte!”.

Ce poate fi mai important decât ca, în momente atât de delicate, să poți avea încredere oarbă în oamenii abilitați, știind că fac tot posibilul să salveze viața copilului tău? Cât de mult contează ca un cadru medical să fie și un bun psiholog, să știe exact cum să se comporte pentru a-l determina pe omul aflat într-un moment de răscruce să-și lase întreaga încredere în actul medical!

Iar în ceea ce privește suma cheltuită, ca cetățean român într-o țară străină nu i-a fost percepută absolut nicio taxă suplimentară. „Nu interesează pe nimeni de unde ești, cine ești. Ei își fac meseria. Îți spun clar: atât ai voie, atât nu ai voie. De copil se ocupă 100%. Imaginați-vă că eu am născut în Ajun de Crăciun, am crezut că nu o să fie nimeni în spital, sau că o să fie foarte puțină lume. Da de unde! În noaptea de Revelion am putut să-mi vizitez copilul, iar personalul medical mișuna ca furnicile în spital. Și când întrebam tot felul de lucruri mă opreau, îmi ziceau că e treaba lor, totul e sub control și să merg să dorm liniștită. Și am simțit în vocea lor că efectiv pot să dorm cât pot eu de liniștită”, ne-a spus Rozalia.

Dedicare. Profesionalism. E atât de simplu! Cu aceste două trăsături se pot face adevărate minuni.

Am relatat povestea Rozaliei Bot, gândindu-ne la atâtea alte mame disperate din România care își duc copiii în țări străine din teama îngrozitoare că la noi problemele medicale sunt de nerezolvat, că secțiile sunt cu condiții de igienă precară, că personalul medical nu are niciun fel de strategie psihologică pentru a proteja părinții de traumele care le lasă spaima simțită în clipele infernale prin care trec atunci când viața copiilor le este în pericol.

Așa cum a relatat și ea, subliniem și noi: nu e vorba de condiții de lux. E vorba de o meserie care trebuie executată cu sfințenie și maximă dedicare, pentru oricare om, indiferent de unde provine acesta.