Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara anunţă reluarea tratamentului bolnavilor care se adresează Laboratorului de radioterapie

Comunicat.
Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara anunţă reluarea tratamentului bolnavilor care se adresează Laboratorului de radioterapie începând cu data de 23 septembrie 2019.
Ne pare rău pentru situaţia regretabilă apărută. Reprezentanţii spitalului au făcut toate demersurile posibile pentru primirea Autorizaţiei pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear şi reluarea activităţii medicale în cadrul laboratorului.
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) nu a înţeles nevoia iminentă a avizării sau a remedierii situaţiei acceleratorului liniar pentru bolnavii cu afecţiuni deosebite şi nu a transmis adresa redactată în 03.09.2019 în regim de urgenţă.
Aşa s-a ajuns ca adresa importantă din 03.09.2019 să fie expediată prin poştă din Bucureşti in 10 septembrie 2019, să ajungă în Timişoara in 13 septembrie 2019 şi doar în 16 septembrie 2019 să fie înregistrată în instituţia noastră.
În cazul în care am fi primit în timp util adresa CNCAN, am fi avut timpul necesar să trimitem documentele revizuite şi nu am fi fost obligaţi să oprim funcţionarea acceleratorului liniar în zilele de 18, 19 şi 20 septembrie 2019.
Ne cerem scuze pentru imposibilitatea temporară a serviciilor medicale necesare acestor pacienţi şi vom face tot ce depinde de noi ca astfel de situaţii să nu se mai repete.
Comentariile portalului
O mare porcărie. Facem un drum cu 4 benzi care susține trafic și viteza. Apoi tot traficul se revarsă într-un drum sătesc. Curba de 90 grade care doar traversează (...)
Dar de ce nu mai bine sa se facă trecerea la nivel in continuitatea străzii, cum dealtfel e și normal? Eu așa realizare tipică a ingeniozității ară (...)
Chiar nu înțeleg cum de are Geani atâta influență asupra lu' Falcă.