vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Spectacol la Cupa Rotaract la gimnastică ritmică! Zeci de sportive din patru țări au răspuns prezent la competiție (GALERIE)

    de Lucian Dănilă | 27 octombrie 2014, 11:59 AM | Sport

    0

    Cupa Rotaract la gimnastică ritmică s-a dovedit un real succes, aproape 170 de sportive din România, Ungaria, Bosnia și Bulgaria răspunzând prezent la competiție. Gazdă a fost Sala de Sport a Universității Aurel Vlaicu. Frumos împodobită, în culori tomnatice, sala s-a dovedit o gazdă primitoare pentru zecile de sportive și spectatori prezenți la eveniment.

    Cupa Rotaract a fost un bun prilej de repetiție pentru fetele de la CSM, dar și pentru celelalte cluburi participante, pentru campionatele naționale și pentru Cupa României care urmează să se desfășoare în săptămânile care urmează. „Sufletul” acestei competiții a fost, din nou, antrenoarea Daniela Chiriac: „Am fost pe podium la toate categoriile de vârstă, remarcându-se în special medaliatele de la Campionatele Naţionale, atât cele de la mica gimnastă, cât şi fetele de la junioare. A fost un spectacol reuşit, la care sperăm că şi oaspeţii noştri s-au simţit foarte bine. Sunt mulțumită de cum a fost organizat acest concurs”, spune antrenoarea de la CSM Arad.

    Sonia Ichim, Alexandra Bock, Aliona Gribovan, Carla Fizedean, Anamaria Berar, Vanessa Kling, Maria Moţ, Alexandra Biringer sau Catrina Buniov sunt câteva dintre numele care s-au impus la acest concurs.

    În sală a fost prezent și fostul campion mondial la gimnastică artistică Marian Drăgulescu (foto, în galerie). Acesta a fost invitatul fostului halterofil arădean Adrian Mateaș, a cărui fiică, Maria, în vârstă de 5 ani, practică gimnastica artistică.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.