sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Specialist în nutriție la U.V.V.G.

    de Special Arad | 5 februarie 2024, 3:11 PM | Educaţie

    1

    Comunicat U.V.V.G. Zilele trecute, universitatea noastră a primit vizita domnului Cesur Durak, specialist în nutriție și detox și consultant medical. Dl. Cesur Durak s-a specializat în nutriție și detox la Hippocrates Health Institute, fiind o personalitate cunoscută în domeniu și foarte populară în România.

    Mai multe vedete de la noi din țară au apelat la cunoștințele dlui Cesar Durak, pentru abordarea unui stil de viață și alimentație prin care să fie sănătoase și să arate bine la orice vârstă.

    Vizita a avut ca scop identificarea de viitoare colaborări ale facultăților de Medicină și Farmacie, cu instituții de profil din Turcia, în sprijinul membrilor comunității academice interesate de abordarea unor noi metode de aplicare a unui „stil de viață sănătos”, concept care la ora actuală este aplicat tot mai mult în rândul populației.

    Combinația între tradiție și inovație poate oferi o dietă echilibrată și variată care să satisfacă nevoile nutriționale și preferințele individuale, mai ales că există o serie de studii cu privire la beneficiile aduse de dieta personalizată în recuperarea bolnavilor cu diverse patologii. Dieta în medicina personalizată este o abordare care ia în considerare caracteristicile individuale ale unei persoane, cum ar fi genetica, metabolismul, stilul de viață și istoricul medical, pentru a dezvolta un plan alimentar adaptat nevoilor sale specifice. Această abordare se bazează pe conceptul că fiecare persoană este unică și răspunde diferit la diferite tipuri de alimente.

    În ultima perioadă se pune un accent din ce în ce mai mare pe utilizarea resurselor tradiționale în diete, aspect benefic pentru menținerea legăturii cu cultura și tradițiile alimentare ale unei comunități. Aceste resurse includ alimente provenite  din mediul înconjurător sau produse în mod tradițional.

    Prin identificarea factorilor individuali, medicina personalizată poate oferi recomandări nutriționale care să ajute la prevenirea și susținerea tratamentului unor afecțiuni specific.

    Având în vedere preocupările cadrelor didactice ale facultăților de Medicină și Farmacie, care au la ora actuală o serie de tematici de cercetare legate de utilizarea resurselor din flora spontană, sau cultivate în vederea utilizării lor în tratarea unor afecțiuni, sau pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației din zonă, vizita domnului Cesur a adus readus în discuție un proiect mai vechi al U.V.V.G., care vizează înființarea, la Arad, a unui centru de nutriție și detox.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.