vineri, 21 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Speciala zilei: Bibi, ai murdărit și ultimul petec curat al acestei urbe… Aradul, un oraș infectat, un oraș în septicemie

    de Lucian Dănilă | 5 iunie 2024, 8:40 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    21

    Bibarț (Bibi), primarul în exercițiu al Aradului, a reușit să murdărească și ultimul petec curat al acestei urbe. Cu câteva zile înainte de alegeri, Aradul este un oraș infectat, un oraș în septicemie.

    Scriam acum o lună și jumătate, cumva preventiv, că mă enervează tot ce urma să vină: campania electorală. Perioada aia plină de minciuni în care nici nu am apucat să-mi dau seama ce mă enervează mai tare, minciunile candidaților sau faptul că dau peste tot de creduli care încă sunt convinși că vine vreun împăiat din ăla la costum care ne va face viața mai bună.

    Nu va veni niciunul, pentru că niciunul nu este interesat să îți facă ție viața mai bună, ci doar lui și neamului lui, lu’ mă-sa, lu’ tacsu, lu’ fii-sa și tovarășilor care l-au cocoțat acolo să le meargă și lor bine. Măcar patru ani…

    Septicemia, ce este septicemia? În DEX scrie că septicemia este „Infecție generalizată a sângelui, provocată de pătrunderea în sânge a germenilor proveniți dintr-un microb”.

    Toate cele scrise mai sus pot fi restrânse la o frază mai scurtă, adică am putea spune că septicemia este ceea ce este astăzi Aradul, un oraș infectat, un oraș care puroiază, un oraș în care politicul a intrat în tot și în toate, un oraș în care mediul de afaceri, cultura, agricultura, sportul, sănătatea, toate sunt subordonate lor, celor care conduc politic Aradul.

    Filarmonica este la buricul degetului primarului, UTA, clubul legendar al Aradului, este totalmente la mâna celor care conduc politic orașul, contractele cu statul, lucrările pe bani publici, se fac doar cu firmele de casă, tot, tot, tot este controlat de ei.

    Și pentru că scriam mai sus despre UTA, ultima dovadă că este un club controlat politic a fost tocmai vizita lui Bibi la stadion, în urmă cu două zile, vizită în care-și arăta interesul pentru club după ce l-a ținut patru ani în mocirlă și a schimbat gazonul tocmai cu șase luni înainte de alegeri. Că la ei totul e calculat.

    Ei spun că ne conduc administrativ, atât de administrativ încât ne administrează și viețile private uneori, în care ne judecă și ne ceartă dacă ieșim la o cafea cu cei care nu-s din cercul lor de interese…

    E ca un comunism 2.0., un „upgrade” la ceea ce trăiam în anii 80, o variantă nouă în care ni se flutură pe sub nas libertatea de a pleca din țară. Oricând și oriunde.

    bibi 2

    Pentru că de comunism mi-am adus aminte când i-am văzut pe cei de la echipa de robotică Delta Force de la Colegiul Național de Informatică cu acel mesaj de susținere „pentru Bibi”… De la Ceaușescu încoace nu am mai văzut copii folosiți în scopuri electorale. Mai o poezie „pentru Bibi” lipsea… Și un cântec pentru „cel mai iubit conducător”…

    Vor spune unii că acei copii sunt majori, că au drept de vot, etc, etc… Chiar de ar fi așa, chiar dacă toți cei din imagine sau măcar câțiva din ei vor merge duminică la urne, o astfel de imagine nu are ce căuta în școală. Era ultimul petec curat din Aradul zilelor noastre, era o echipă adulată de întreg Aradul după ce a câștigat Campionatul Mondial din Statele Unite în urmă cu doi ani, era mândria Aradului. Ai murdărit-o, Bibi, ai murdărit-o și pe asta…

    Înțeleg că-i cântă-n strună Cătălin Botezatu pentru că vine pe banii Primăriei la Arad, îi înțeleg și pe „prietenii primarului” și tot felul de alți susținători care o fac, majoritatea dintre ei, direct interesați, dar lăsați copiii în pace.

    Nu-i nimic mai urât decât să folosești copiii în luptele oamenilor mari. Iar acei oameni mari care fac asta, nici nu știu cât de mici devin…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Îi doare la Pikamer de oameni si de Oras;ex Gogu cu punga de 1 leu, si acum milionar; ex Botosel cu vilā hotel în Tenerife.Vā rog dati un singur nume care a fācut ceva ptr oameni din Arad…unul singur vā rog. Ps..si sā iasā sārac din politicās

      +30 voturi
      +1
      -1
    2. Slugile nu simte jena. Pentru slugile născute slugi, fără posibilitatea de a trăi altfel decât prin lingușeală este mesajul.
      Strategia lui Bibi este astfel ”sprijiniți-vă pe slugi, sluguțe, slgoi, iobagi și alte subspecii de sclaveți!”
      Dacă am avea alternative la ”Nu va veni niciunul, pentru că niciunul nu este interesat să îți facă ție viața mai bună, ci doar lui și neamului lui, lu’ mă-sa, lu’ tacsu, lu’ fii-sa și tovarășilor care l-au cocoțat acolo să le meargă și lor bine. Măcar patru ani…” poate că mizeria asta pedelisto-liberală s-ar sparge, dar așa, cu ăștia (Aslău, Wiener sau Cheșa), suntem parcă condamnați să-i prelungim mandatul lui Bibi și trupei galbene de septicemie. Nu mai reușim să vedem nici măcar răul cel mai mic, că de opțiuni reale nici nu poate fi vorba.

      --7 voturi
      +1
      -1
    3. Dar dacă s-ar modifica titlul și în loc de septicemie să fie Covid 19 … că restul ar putea rămâne neschimbat, dar referirea la performanțele administrative al administratorului Spitalului Covid ar apărea mai evidente și poate ar facilita opțiunile electoratului ….

      --9 voturi
      +1
      -1
    4. În pragul disperării pt . voturi a ajuns la culmea penibilului să se folosească și de bieții adolescenți pt. capital electoral.Si Cintarea României și Antena vă aparține erau mai de bun gust regizate.Lipseste un recitator care să-l preaslaveasca pe înțeleptul conducător al urbei,ca să fie tacâmul complet.

      +3 voturi
      +1
      -1
    5. @Hîc
      Te crezi subtil cu propagana ta subliminală, dar ești la fel de penibil ca cei în slujba cărora te afli !
      .
      A face „judecăți apriorice” la adresa unor oameni PE CARE N-AI AVUT OCAZIA să-i vezi prestând pe respectivul domeniu, este o nesimțire la fel de mare ca cea DE A-ȚI GĂSI SCUZE și JUSTIFICĂRI după peste 4 ani de nefăcut mare lucru, decăt de servit „clientela” proprie !
      .
      Iar faptul că TOȚI din gașca voastră nu cunosc decât jegosul comportament fanariot, nu condiționează existența aceluiaș comportament la cei care nu sunt de aceeași teapă cu voi !!!
      .
      Dacă voi sunteți lichele, nu înseamnă că toți sunt lichele ; până la proba contrarie, orice om beneficiază de prezumția de nevinovăție și onestitate.
      Și voi, în frunte cu Bibi al vostru, ați beneficiat de ea, dar „v-ați mâncat-o”…!
      La fel și „omenia” (dac-ați avut-o vreodată ?!)…

      +8 voturi
      +1
      -1
    6. @Dd
      Atât s-a putut!
      Eu îi fac pe susținătorii pedelisto-liberali a lui Bibi și Falcă slugi și tu mă faci susținător a lui Bibi.
      După ura pe care o verși înclin să cred că ești doar un userist jalnic. La incoerența care te caracterizează nici nu mai vreau să mă refer.

      --1 voturi
      +1
      -1
    7. Nu știu cine e redactorul dar subscriu în totalitate cu el (parca mi-a luat vorbele din gura). …și asta e valabil pentru toată clasa politica a Aradului care sa perindat pe la conducere de 20 de ani ‘ncoace! Trist!!!:(((

      +5 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.