marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Spania va aloca 200 miliarde de euro pentru combaterea impactului economic al pandemiei de COVID-19

    de Special Arad | 18 martie 2020, 8:36 AM | Coronavirus | Internaţional

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    Primul ministru spaniol, Pedro Sanchez, a anunțat, marți, că guvernul său a aprobat un pachet de ajutor de 200 de miliarde de euro, bani ce vor fi folosiți pentru combaterea impactului economic al pandemiei de coronavirus, anunță CNN.

    „Trebuie să luptăm cu acest virus pe frontul economic, pentru a câștiga împotriva lui. De asemenea, trebuie să ne protejăm locurile de muncă, companiile și familiile cu un scut social și economic, astfel încât nimeni să nu rămână în urmă.

    De aceea, astăzi (marți – n.red.), am aprobat un decret foarte important, cel mai mare care a fost aprobat vreodată în istoria democrației noastre”, a spus șeful Executivului spaniol. Din această sumă, 600 de milioane de euro vor fi folosiți pentru servicii sociale de bază, cu un accent special pe asistența medicală pentru vârstnici și alte grupuri vulnerabile. De asemenea, guvernul facilitează protecția furnizorilor de apă, energie electrică și comunicații.

    Pe planul industriei, Sanchez a promis că muncitorii independenți ar putea primi subvenții. El a făcut apel la proprietarii de afaceri să nu concedieze angajații, potrivit Mediafax.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.