Spania a legalizat eutanasia persoanelor cu boli grave
Deputaţii spanioli au aprobat joi, în formă definitivă, legalizarea eutanasiei şi a sinuciderii asistate în cazul persoanelor cu boli grave, incurabile sau invalidante care vor să îşi pună capăt suferinţelor. Spania devine astfel a patra ţară din Uniunea Europeană care adoptă o astfel de măsură.
Prioritate a guvernului socialist condus de Pedro Sanchez, legea a fost adoptată în lectură finală cu 202 voturi pentru – ale stângii şi centrului -, 141 împotrivă – dreapta şi extrema dreaptă – şi două abţineri. Până acum, asistenţa la sinucidere şi eutanasia erau pasibile de 2 până la 10 ani de închisoare, notează Reuters, citată de Agerpres.
„Astăzi este o zi importantă: ne îndreptăm spre recunoaşterea drepturilor omului. Ne îndreptăm spre o societate mai umană şi mai justă”, a declarat ministrul sănătăţii, Carolina Darias, în faţa deputaţilor.
Textul prevede că o persoană ce suferă de o maladie gravă, invalidantă sau incurabilă poate fi ajutată să moară dacă formulează o cerere în acest sens, pentru a evita o suferinţă intolerabilă.
Cererea trebuie să fie formulată în scris şi repetată după 15 zile. Ea va trebui acceptată succesiv de doi medici şi ulterior examinată de o comisie. Medicii pot refuza să ia parte la eutanasie, invocând obiecţia de conştiinţă”.
Legea, la care vor putea recurge adulţii cu reşedinţa legală în Spania, va intra în vigoare în termen de trei luni pentru a permite crearea unor comisii de control regionale care vor examina şi autoriza cererile. În timpul dezbaterii şi supunerii la vot, în faţa clădirii parlamentului s-au adunat grupuri de demonstranţi pro şi contra proiectului.
Noua lege este întâmpinată cu opoziţie vehementă din partea Bisericii catolice, a grupurilor religioase şi ale dreptei dure. Partidul de extremă dreapta Vox a anunţat că o va contesta la Tribunalul Constituţional.
Comentariile portalului
Asta ne așteaptă pe toți daca vom vota ,pnl.psd, ciuca ,ciolacu și o să ne ia pe toți dracu ( daca mai stam in colonia asta numita (...)
Si la mine s-a blocat la depunerea primului document. Asta undeva la secunda 30. Cine a fost mai lent de 30-35 de secunde nu a mai prins nimic. 1 minut si 26 de (...)
Romani exagereaza ...zice cineva!dar realitatea ca fiecare face ce il taie capul iar ala cu tirul trebuia identificat si amendat asa tot oamenii necajiti vor fi am3ndati hotii (...)