vineri, 19 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Spaimă de Ziua Copilului! O rafală puternică de vânt a ridicat tobogane gonflabile de la sol și șase copii au avut nevoie de îngrijiri medicale

    de - | 1 iunie 2024, 6:38 PM | Regional

    0

    Mai mulți copii s-au distrat de Ziua Copilului pe toboganele gonflabile din Cetatea Oradea înainte ca vântul se năpustească asupra zonei. Un incident a provocat spaimă, sâmbătă după-amiaza, după ora 15, în Cetatea Oradea, când Festivalul Copiilor era în plină desfășurare.

    O rafală puternică de vânt a ridicat de la sol două tobogane gonflabile instalate în curte, mutându-le de la locul lor. Pe ele se aflau copii, iar șase dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale. Din fericire, niciunul n-a fost rănit grav, scrie BIHOREANUL.

    „Fenomenul meteo neprevăzut care a afectat zona centrală a orașului a ajuns și la Cetate. O rafală puternică de vânt a ridicat de la sol două unități gonflabile. În urma acesteia, șase copii au necesitat îngrijiri medicale, trei dintre aceștia fiind transportați la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații suplimentare. În urma evaluării medicale, niciun copil nu a necesitat spitalizare iar în acest moment, toți copiii sunt în afara oricărui pericol”, se arată într-un mesaj publicat de organizatorii de la Visit Oradea, pe pagina Festivalului Copiilor.

    Intervenția a fost rapidă, dat fiind că la fața locului se aflau cadre medicale, care organizaseră, alături de ISU, diferite activități pentru copii, în cadrul festivalului.

    Organizatorii au mai precizat că după incident și „date fiind condițiile meteo imprevizibile, s-a procedat la demontarea tuturor unităților gonflabile din cadrul evenimentului”.

    Citește și:

    Incident grav la concursul Drag Racing de pe Aeroportul din Arad! Tânăr de 17 ani, suspect de fractură de coloană vertebrală

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.