vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Soţia sirianului găsit mort în portbagajul unei maşini şi amantul acesteia au fost reţinuţi

    de Special Arad | 16 aprilie 2015, 11:26 AM | Naţional

    0

    Răsturnare de situaţie în cazul sirianului găsit mort într-un geamantan, în portbagajul unei maşini. Soţia acestuia a fost reţinută, alături de amantul ei. Femeia, consilier la ministerul Muncii, declara zilele trecute, în faţa anchetatorilor, că nu şi-a mai văzut soţul din decembrie 2014, de când a fost dat de altfel şi dispărut.

    Reținerea a fost făcută de procurorii Tribunalului București, iar pe măsură ce ancheta va evolua vor fi făcute publice și alte informații, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB), Bogdan Ghebaur.

    Bărbatul fusese dat dispărut de concubina lui anul acesta, în ianuarie, deşi nu se mai ştia nimic despre el din 14 decembrie 2014.

    Haj Saleh Moustafa, în vârstă de 53 de ani, locuia în Bucureşti, într-un bloc situat într-un complex rezidenţial, însă avea reşedinţa în localitatea constănţeană Năvodari. El deţinea două societăţi comerciale care prestau servicii pentru lanţul hotelier Phoenicia.

    Cadavrul acestuia a fost găsit, miercuri, într-o geantă aflată în portbagajul unei maşini cu număr de Constanţa, înscrisă pe firma Perla Majestic, care era parcată pe Şoseaua Pantelimon, vizavi de Secţia 9 de Poliţie.

    Poliţiştii au deschis portbagajul după ce au fost anunţaţi de nişte muncitori care lucrau în zonă şi care trebuiau să mute maşina că au simţit un miros puternic.

    Trupul sirianului era într-o stare avansată de putrefacţie, dar nu fusese tranşat, ci aşezat în aşa fel încât să încapă în geantă, au relevat cercetările de la INML, potrivit unor surse apropiate anchetei.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.