marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Diana Şoşoacă a fost exclusă din partidul AUR

    de - | 10 februarie 2021, 8:48 PM | Politikos

    0

    Senatoarea Diana Şoşoacă a fost exclusă din Alianţa pentru Unirea Românilor. Potrivit News.ro, citat de HotNews, deputatul AUR Dan Tanasă a declarat la Antena 3 că decizia a fost luată „la capătul unui lung şir de întâmplări” şi că orice membru al formaţiunii trebuie să respecte statutul partidului, precum şi cel de demnitar al statului român.

    „Din păcate, vă confirm această informaţie. Nu pot să spun că este o veste foarte bună, însă, din păcate, doamna Şoşoacă nu a înţeles care sunt regulile jocului în momentul în care eşti demnitar al statului român şi este o decizie luată de către forurile de conducere ale partidului. Domnul Tîrziu, domnul Lavric i-au comunicat doamnei Şoşoacă anumite reguli de joc în cadrul Senatului, iar doamna Şoşoacă înţeleg că vrea să joace singură pe terenul dânsei. Un senator al României nu are ce căuta la o paranghelie cu lăutari şi să transmită live pe Facebook. S-au strâns mai multe lucruri. E o decizie luată la capătul unui lung şir de întâmplări în care a transmis că nu e dispusă să respecte cadrul statutar al partidului şi reguli pe care trebuie să le respecte orice demnitar al statului român”, a declarat Dan Tanasă, miercuri după-amiază, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

    Întrebat despre reacţia Dianei Şoşoacă la această decizie a AUR, Tanasă a răspuns: „Nu ştiu care este reacţia domniei sale, dar doamna Şoşoacă ştie foarte bine, i s-a comunicat în repetate rânduri că trebuie să respecte un anumit statut, şi statutul de membru al Alianţei pentru Unirea Românilor şi statutul de demnitar al statului român, iar dânsa a fost în permanenţă extrem de refractară la sugestiile care i s-au făcut”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.