duminicã, 15 iunie, 2025

Special Arad Logo

    Șoferii Bolt din Oradea au ieșit în stradă pentru comisioane mai mici

    de Special Arad | 15 iunie 2025, 2:55 PM | Regional

    0

    Sâmbătă, parcarea Oradea Arena s-a transformat, preț de câteva ore, în punctul zero al unei nemulțumiri care mocnește de luni bune. Peste 100 de șoferi Bolt au ieșit în stradă, nu pentru a prelua comenzi, ci pentru a atrage atenția asupra condițiilor tot mai greu de suportat: comisioane ridicate, tarife mici și lipsa unui dialog real cu platforma.

    Potrivit Bihoreanul, unii șoferi și-au chemat colegii folosind chiar aplicația, comandând curse ca simpli clienți, doar pentru a-i convinge, odată ajunși, să se alăture acțiunii. „Ți-am plătit cursa”, i-a spus, mai în glumă, mai în serios, un protestatar unui coleg „recrutat” astfel.

    Protestatarii reclamă comisionul de 25% perceput de companie, pe care îl consideră exagerat, mai ales în contextul în care, spun ei, anul trecut acesta era de doar 10%.

    La nemulțumiri se adaugă și modul de calcul al distanței de preluare a clienților – făcut „aerian”, nu în funcție de traseul real parcurs pe șosea – ceea ce înseamnă, în practică, curse mai lungi decât cele plătite.

    Citește mai mult pe Bihoreanul.

     

    Citește și:

    Încă un scandal pe piața RCA. După falimentul Euroins, acum bulgarii de la Dallbogg au fost suspendați

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.