vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Șofer român, ars de viu în cabina TIR-ului pe care îl conducea

    de Special Arad | 23 octombrie 2021, 7:13 PM | Internaţional

    0

    Un şofer român de TIR a murit ars de viu în cabină după un accident teribil produs pe autrostrada A7 din Germania.

    Patru camioane s-au ciocnit joi seară pe A7, în apropiere de Hunfeld, landul Hessa, pe sensul de mers spre Frankfurt.

    Conform site-ului ziarului german Bild, preluat de observatornews.ro, coliziunea s-a produs după ce un şofer de naţionalitate română nu a observat la timp un blocaj în trafic produs în urma unui alt accident şi a intrat cu viteză în vehiculele din faţă.

    În urma impactului, două camioane au luat foc, printre care şi cel al românului. Ceilalţi trei şoferi au reuşit să se salveze, însă românul, în vârstă de 30 de ani, a rămas blocat şi a ars de viu în cabină.

    Zona accidentului a rămas închisă circulaţiei până vineri dimineaţă. Intervenţia pompierilor a fost extrem de dificilă, mai ales că unul dintre TIR-uri era încărcat cu paleţi de lemn. Pagubele materiale ale accidentului sunt estimate la 700.000 de euro.

    Sursă Adevărul

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.