Șoc la FRF! Mircea Sandu a rămas fără renta viageră





La FRF are loc în aceste momente Adunarea Generală a FRF. Sunt prezenţi 188 de membri din 285, iar principalele puncte de pe ordinea de zi se referă la renta viageră și celelalte beneficii ale lui Mircea Sandu, dar și afilierea echipei CSU Craiova, promovată în această vară în prima ligă.
Adunarea Generală a discutat deja despre renta viageră a lui Mircea Sandu, redusă de la 75.000 de euro la 50.000 de euro. Surpriza a fost mare atunci când membrii ADunării generale au votat ca lui Mircea Sandu să i se retragă renta şi celelalte beneficii. Nu mai e nici administrator la Mogoşoaia şi Buftea, astfel că rămâne doar preşedinte de onoare al Federaţiei!
CS U Craiova a fost afiliată definitiv, astfel că va putea evolua fără probleme în Liga I. Au fost 10 abţineri şi două voturi împotrivă, iar la final membrii Adunării Generale şi-au aplaudat decizia. Problema dezafilierii lui Poli Timişoara a fost readusă în discuţie. Până la urmă, SC Politehnica Timişoara, echipa lui Marian Iancu, rămâne afiliată la FRF.
Mandate nelimitate la conducerea FRF
În Statutul pe care preşedintele FRF l-a trimis membrilor Adunării Generale în urmă cu o lună specifica faptul că un preşedinte are voie, de fapt, la 3 mandate. Astăzi, însă, membrii Adunării Generale au trecut peste acest punct, astfel că situaţia rămâne ca pe vremea lui Mircea Sandu: un preşedinte FRF are dreptul un număr nelimitat de mandate. Va exista însă o limită de vârstă a preşedintelui FRF – 65 de ani.
În noul Statut, Răzvan Burleanu va avea dreptul la un număr nelimitat de mandate în fruntea FRF. Acest lucru intră în contradicţie cu ceea ce promisese Burleanu în campania electorală, limitarea unui preşedinte FRF la două mandate.
Comentariile portalului
L-ați auzit pe Simi Geo sau pe cineva din staful lui de campanie să protesteze sau sa ia poziție față de închiderea Astra vagoane marfă? Cam atât î (...)
In fine,se gaseste un politruc roman sa adopte,cel putin declarativ,masuri ce guvernul ungar le-a adoptat deja,cu un mediu succes,insa orientate spre o protectie sociala reala (...)
Vreau sa știu dacă sunt angajat