sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Sistemul de pensii, în pericol de prăbușire?

    de - | 23 septembrie 2015, 8:28 AM | Naţional

    0

    Viteza de revenire a sistemului de pensii de stat după o criză nu face faţă frecvenţei perioadelor de recesiune. Din 2008 încoace, deficitul sistemului de pensii a crescut de peste 14 ori, şi nu s-a diminuat, deşi criza s-a încheiat oficial acum doi ani. Românilor nu le mai rămâne decât soluţia economisirii severe, scrie Economica.ro

    Deficitul probabil al bugetului de pensii pe 2015, de 20 de miliarde de lei, a fost prognozat de Consiliul Fiscal abia pentru 2017, ceea ce înseamnă că deşi economia a ieşit din criză de doi ani, echilibrele se restabilesc greu (…) În 2050 sistemul ar putea deveni nesustenabil. Atunci românii vor fi în ţară cu circa patru milioane mai puţini. Şi dacă în 2015 este greu, când economia creşte cu 3%, deficitul este de peste patru miliarde de euro, adică de circa 2,7% din PIB. Contraargumentul ar fi că încă nu s-au arătat efectele reducerii fiscalităţii asupra creşterii numărului de salariaţi, respectiv a contribuţiilor la sistemul de pensii.

    Citește continuarea pe ECONOMICA.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.