miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Simpozionul Societății de Geografie Arad

    de Special Arad | 29 mai 2022, 7:07 PM | Educaţie | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Cu mai bine de o săptămână în urmă, pe 20 mai, s-au derulat lucrările primei ediții a Simpozionului Societății de Geografie Arad – asociație care ființează din anul 1995, revigorată anul trecut prin regândirea statutului și afilierii la Societatea de Geografie din România. În organizarea și derularea acestui simpozion, un rol important l-a jucat Centrul Cultural Județean Arad, prin susținerea financiară a activităților specifice.

    Membrii acestei societăți își propun să aducă în atenția opiniei publice a principalelor rezultate obținute, atât de profesorii de geografie, cât și de alte persoane care studiază diferite aspecte ale mediului înconjurător. Scopul acestui deziderat este de a sensibiliza concetățenii în privința provocărilor cu care ne confruntăm, lipsa armoniei dintre om și natură fiind una dintre acestea, sau o cauză provocatoare de alte probleme.

    Simpozionul a adunat 10 lucrări științifice înscrise și prezentate în Sala ASTRA din incinta Bibliotecii Județene „A. D. Xenopol” Arad, concepute de cadre didactice din tot județul, acestea reprezentând școlile: Liceul Tehnologic „I. Creangă” Curtici, Liceul Teoretic Sebiș, Colegiul „M. Viteazul” Ineu, Liceul Tehnologic „A. Vlaicu”, Colegiul Economic, Colegiul de Arte „S. Drăgoi”, Colegiul Național „V. Goldiș”, Colegiul Național „Preparandia – D. Țichindeal”, Colegiul Național „M. Nicoară” și Colegiul Național „E. Ghiba-Birta” Arad. Alături de acestea au mai fost prezentate și on-line alte comunicări cu caracter științific.

    Temele abordate s-au încadrat în domeniile geografiei umane (despre comuna Gurahonț, Ineul și potențialul său turistic), geografiei fizice (despre apele subterane din județul Arad, fotografii ale Planetei Albastre), geografia mediului (diferite forme de poluare vizuală în Arad, cum să protejăm natura pentru viața noastră, conflictul om – urs în România, impactul producerii energiei electrice asupra mediului) respectiv didactica geografică (explicația ca metodă la clasă sau predarea geografiei în perioada pandemiei).

    În încheierea lucrărilor, președintele Societății de Geografie Arad, prof. dr. Gureanu Dorel, a expus proiectul „Cunoaște-ți județul” – care se va derula în următorul an prin implicarea profesorilor din societate, finanțat de Centrul Cultural Județean Arad, cu 3.000 lei.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.