sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Simpozion internațional la Facultatea de Teologie

    de Special Arad | 19 septembrie 2021, 3:43 PM | Educaţie

    0

    Cum răspunde Biserica Ortodoxă provocărilor acestor vremuri? Care sunt semnificațiile credinței ortodoxe în vremea pandemiei, care este reacția Bisericii Ortodoxe la influența mediului online, care îi este menirea misionară?

    Acestea sunt doar câteva din întrebările la care timp de două zile, în 20 și 21 septembrie, vor răspunde invitații celor două simpozioane organizate de Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.

    Parteneri ai evenimentelor, Arhiepiscopia Aradului, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Atena, Academia de Teologie Creștină din Varșovia, cu susținerea Ministerului Educației.

    Lucrările celor două simpozioane vor avea deschiderea luni, 20 septembrie, de la orele 9.30 și vor continua timp de două zile.

    Primul Simpozion, cel al Școlii Doctorale „Societatea sub asediu. Semnificaţiile credinţei bisericii”, îi are ca și invitați pe Professor Dr. Eirini Christinaki-Glarou & Professor Dr. Jerzy Ostapczuk Drd. Vassilios Meichanetsidis, (Universitatea din Atena) Drd. Spyridon-Ioannis Vougiouklakis (Universitatea din Atena) Drd. Panteleimon Karczewski, Monastery și Drd. Daria Kania (doctorand al Academiei de Teologie Creștină din Varșovia ). Alături de ei vor prezenta lucrări profesori de la Universitatea din Craiova, Facultatea de Teologie din Sibiu și Facultatea de Teologie „Ilarion Felea” Arad.

    Cel de al doilea simpozion „Simpozion național studențesc și masteral. Provocările bisericii în mediul online. Tipologii pastorale și atitudini misionare” este dedicat studenților masteranzi din Facultatea de Teologie a UAV, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iași, Facultatea de Teologie Ortodoxă Craiova, Facultatea de Teologie „Sf. Andrei Șaguna” Sibiu, Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, Oradea, Facultatea de Teologie Ortodoxă Alba Iulia.

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.